Confidenţialitate


Trump, despre relaţia cu Putin: Cred că ne înţelegem foarte, foarte bine


Trump, despre relaţia cu Putin: Cred că ne înţelegem foarte, foarte bine

Într-un interviu acordat CBN (Christian Broadcasting Network), preşedintele SUA a calificat în termeni pozitivi relația cu omologul rus.

‘Cred că ne înţelegem foarte, foarte bine. Suntem o putere nucleară extrem de puternică, la fel şi ei. Ar fi fără sens să nu avem o relaţie de acest gen’, a spus liderul de la Casa Albă.

La recentul summit G20 din Germania, Donald Trump și Vladimir Putin au avut o întâlnire tete-a-tete de peste două ore.

Prima parte a discuției ar fi fost consacrată scandalului despre presupusul amestec al Moscovei în alegerile americane de toamna trecută.

‘L-am întrebat, ai făcut-o? Iar el [Vladimir Putin – n.r] a spus nu, nu am făcut-o. Absolut nu! Apoi, l-am întrebat pentru a doua oară într-un mod total diferit. El a spus absolut nu’, a precizat Donald Trump.

În acelaşi interviu, liderul de la Casa Albă a reluat că nu a ştiut, până în urmă cu câteva zile, de întâlnirea fiului său cel mare cu avocata rusă Natalia Veselniţkaia, din vara anului 2016, la care Donald Trump Jr. ar fi încercat să obțină informaţii ale guvernului rus despre democrata Hillary Clinton, perdanta scrutinului prezidențial din SUA.

‘Dacă Hillary ar fi câştigat, atunci armata noastră ar fi fost decimată. Energia noastră ar fi fost mult mai scumpă. Lui Putin nu-i plac aceste lucruri la mine. Iar de asta spun că: de ce m-ar fi vrut pe mine?’, a ținut să puncteze seniorul Trump.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează