Confidenţialitate


Trudeau: Rasismul este real


Trudeau: Rasismul este real

Într-un rar comentariu despre situaţia din America vecină, premierul canadian a reacționat față de moartea lui George Floyd.

Afro-americanul a murit asfixiat în timp ce era arestat, sub privirile îngrozite ale martorilor.

”Numeroşi canadieni de toate originile privesc informaţiile care vin din Statele Unite cu stupefacţie şi oroare”, a declarat, vineri, Justin Trudeau.

”Rasismul este real. El este prezent în Statele Unite, dar şi în Canada”, a adăugat liderul guvernului de la Ottawa.

Premierul canadian a denunţat, săptămâna trecută, înmulțirea agresiunilor față de canadieni de origine asiatică, în contextul pandemiei.

”Noi ştim că zilnic oamenii se confruntă cu discriminarea sistemică, prejudecăţi inconştiente (…) Trebuie să facem mai mult”, a îndemnat Justin Trudeau.

În SUA, în ultimele zile, mii de persoane au cer în stradă să se facă dreptate după moartea lui George Floyd, victimă a unei arestări în care folosirea nejustificată a forței a fost letală.

Cazul a reaprins sensibilităţile rasiale în SUA.

Purtând pancarte pe care puteau fi citite sloganuri precum “Stop Killing Us” (Nu ne mai ucideţi) şi “Black Lives Counts” (Vieţile negrilor contează), sute de persoane au protestat, vineri, în faţa Casei Albe. Din motive de securitate, reşedinţa preşedintelui Donald Trump a fost închisă.

Au existat unele confruntări între manifestanți și agenții de ordine.

După escaladarea situației, poliţistul care l-a asfixiat pe George Floyd a fost arestat şi acuzat de omor, o măsură “tardivă” şi insuficientă, conform familiei victimei.

”Vrem inculpare pentru omor voluntar cu premeditare. Şi vrem să îi vedem arestaţi pe ceilalţi poliţişti” (implicaţi), conform unui comunicat dat publicităţii de familia lui George Floyd.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează