Confidenţialitate


Tribunalul Prahova decide cu privire la eliberarea condiţionată a lui Gheorghe Ştefan


Tribunalul Prahova decide cu privire la eliberarea condiţionată a lui Gheorghe Ştefan

Tribunalul Prahova decide miercuri cu privire la contestaţia procurilor la decizia Judecătoriei Ploieşti de eliberare condiţionată a fostului primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. Acesta a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de detenţie la care a fost condamnat pentru fapte de corupţie.

Judecătoria Ploieşti a apreciat că acesta ”îşi asumă resposabilitatea pentru fapta comisă şi are o atitudine de acceptare a autorităţii”.

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti, care au admis propunerea de eliberare condiţionată formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti în privinţa fostului primar al municipiului PIatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, susţin că acesta s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

Gheorghe Ştefan a primit o pedeapsă de 1278 de zile de detenţie, din care a executat 297 de zile la care se adaugă 235 de zile de arest preventiv şi 13 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate.

El ar trebui să se elibereze din închisoare la data de 11 august 2019 dacă ar executa integral pedeapsa.

Decizia pronunţată de Judecătoria Ploieşti luna trecută a fost contestată de procurori.


Ultimele stiri
Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO

Referendum Rășinari: locuitorii votează dacă sunt de acord cu exploatările miniere din comună

Atac în Cracovia/MAE: Autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime

Polonia: Atac armat în centrul Cracoviei. Cinci persoane au fost ucise

Ancheta transfrontalieră a agențiilor europene de informații pentru a afla dacă Rusia este în spatele amenințărilor cu bombă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează