Confidenţialitate


Trei zile de doliu, în localitatea de unde provin victimele accidentului din Ialomița


Trei zile de doliu, în localitatea de unde provin victimele accidentului din Ialomița

La 24 de ore de la tragedia petrecută pe Drumul Național 2A, la intrarea în localitatea ialomițeană Sfântu Gheorghe, autoritățile încă încearcă să pună cap la cap toate datele pentru a putea stabili cu exactitate cum s-a produs cumplitul accident rutier în care și-au pierdut viața 10 persoane.

Între timp, în localitatea de unde provin cele 10 victime, Munteni Buzau, vor fi 3 zile de doliu.

Femeile care se aflau în microbuzul lovit de tir plecau în fiecare zi la 5 dimineata de acasă, pentru că la 7 începeau programul, la un supermarket în București.

În zonă nu sunt locuri de muncă. Iar pentru cele care sunt se oferă salarii foarte mici.

Așa se face că mulți localnici din zonă fac naveta la București sau în alte județe.

Unii au plecat la muncă în străinătate. La fel – și câțiva dintre membri familiilor femeilor care au decedat în cumplitul accident de sâmbătă.

De fapt, județul Ialomița este printre județele fruntașe la numărul de șomeri.

Rata șomajului este 5,3 % față de 3 %, cât este la nivel național.

La Munteni Buzău, autoritățile au decretat trei zile de doliu local.

La intrarea în comună a fost arborat un doliu, iar la biserică urmânează să aiba loc o slujbă de pomenire.

De asemenea, autoritățile locale au promis că vor ajuta cu sume de bani familiile îndoliate.


Ultimele stiri
Anchetă în Timiș după ce pe un cont de pe rețelele sociale a fost anunțată o strângere de…

Ce spune FMI despre reducerea taxelor pe combustibili pentru a limita creșterea prețurilor la energie

Negocieri România–Pfizer privind livrarea de medicamente în locul vaccinurilor COVID-19. Rogobete: Avem nevoie de acces la inovație, iar…

Avertizare ANM: Cod galben de ploi, vijelii și descărcări electrice în mai multe județe. Cum va fi vremea…

„PSD joacă teatru” în privința vânzării de acțiuni deținute de stat în companii strategice, transmite AUR: Este „dublă…

DEȘTEPTAREA: Piloți sancționați pentru glume pe frecvențele de control aerian

Bărbat din Hunedoara, reținut la București pentru incitare la violență: ar fi postat pe rețelele sociale materiale cu…

Arad: sute de apartamente din Lipova au rămas fără apă curentă din cauza datoriilor acumulate la utilități. Localnic:…

Rata anuală a inflaţiei în România, de trei ori mai mare decât media UE

Rusia avertizează că producția europeană de drone pentru Ucraina reprezintă o „escaladare drastică” a conflictului