Confidenţialitate


Trei sferturi dintre bucureșteni mănâncă în oraș cel puțin o dată pe săptămână


Trei sferturi dintre bucureșteni mănâncă în oraș cel puțin o dată pe săptămână

Potrivit studiului, bucureștenii prefera pub-urile, terasele, restaurantele din centru, iar cei mai mulți – 66% – își doresc preparate tradiționale românești.

Studiul a fost realizat în această vară, la comanda unui grup local de restaurante și cafenele. La el au participat 723 de persoane.

Mâncarea românească este preferată mai ales de bărbați cu vârste între 40 și 49 de ani, care au venituri medii.

Femeile apreciază mai degrabă bucătăria italienească, pe cea mediteraneană sau pe cea libaneză.

La fel și clienții tineri. Bucureștenii cu salarii mai mari se îndreaptă spre bucătăria asiatică, în special cea japoneză.

În ceea ce privește băuturile consumate, femeile comanda frecvent limonadă sau sucuri fresh, iar bărbații – bere la sticlă sau la halbă.

Jumătate dintre bucureștenii care au participat la studiu au declarat că ies de până la 3 ori pe săptămână în oraș pentru a lua masa. Mai mult de o treime sunt interesați ca localul să aibă amenajări prietenoase pentru copii, în timp ce un bărbat din cinci și-ar dori să poată urmări sport la TV în timp ce mănâncă.

Bărbații cu vârste între 24 și 39 de ani sunt cei care ies cel mai des în oraș.

În privința bugetului alocat ieșirilor la masă, 34% cheltuiesc sub 50 de lei, în timp ce aproape o treime alocă între 50 și o suta de lei.

32% cheltuie peste 100 de lei, dintre care aproape 10 procente depășesc suma de 200 de lei pentru o masă în oraș.


Ultimele stiri
Dr. Mihai Lupu: „Elementul-cheie în tratamentul căderii părului este răbdarea” (P)

Noi detalii în cazul crimelor din Bulgaria. Ce spun anchetatorii despre cele șase decese suspecte | AUDIO

Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina: În seara asta are loc finala probei de dans pe gheață. Franța conduce…

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, despre posibilitatea ca PSD să iasă de la guvernare: Pe noi ne interesează ca…

Șeful SAALG, despre măsurile bugetare luate de Guvern: „Este un lucru îmbucurător, dar nu este suficient.” Este necesară…

Ultima zi de audiții pentru participarea României la Eurovision 2026. Când vor fi anunțați finaliștii  | AUDIO

România în Direct. Bolojan versus primari. Merită să existe o primărie fără bani? | VIDEO

Primarul general al Capitalei a discutat cu băncile internaționale de dezvoltare pentru a contracta fondurile necesare proiectelor pentru…

Președintele Colegiului Medicilor Stomatologi explică de ce nu este fezabilă o eventuală obligativitate a absolvenților de medicină de…

Hunedoara: Traficul feroviar a fost blocat în Defileul Jiului, în cursul dimineții, din cauza unei defecțiuni la un…