Confidenţialitate


Trei români blocați în Noua Caledonie din cauza stării de urgență din acest teritoriu


Trei români blocați în Noua Caledonie din cauza stării de urgență din acest teritoriu

Consulatul General al României la Paris se ocupă de situația a trei cetățeni români care și-au semnalat prezența în Noua Caledonie.

Este vorba de un teritori francez, aflat la Est de Australia, unde au loc acum proteste masive. Românii sunt blocați pe această insulă aflată sub stare de urgenţă.

Instituțiile consulare menţin legătura cu cei trei români, fiind pregătiţi să acorde asistenţă şi protecţie consulară, dacă va fi cazul, în funcţie de evoluţiile înregistrate pe plan local.

Românii sunt blocați în Noua Caledonie din cauza protestelor masive şi a încălcărilor grave ale ordinii publice care au loc în acest spaţiu francez.

O atenţionare de călătorie pentru Noua Caledonie a fost emisă, joi, de MAE, după ce – cu o zi înainte – Guvernul francez a instaurat starea de urgenţă în insula aflată în Pacific, la aproximativ 1.500 km est de Australia.

Revoltele au izbucnit din cauza unui proiect de lege, adoptat de Paris, care le va permite rezidenţilor francezi care locuiesc în Noua Caledonie de 10 ani să voteze în alegerile provinciale.

Protestatarii au incendiat vehicule şi sedii de firme, au jefuit magazine, cel puțin patru oameni au murit. De asemenea, sute de persoane au fost arestate.

Starea de urgenţă va dura 12 zile, iar autorităţile au interzis, de asemenea, aplicaţia TikTok, folosită intens de către participanţi la revoltă.

Guvernul din Noua Caledonie a anunțat sâmbătă că aproximativ 3.200 de persoane au rămas blocate din cauza lipsei zborurilor comerciale spre și dinspre arhipelag.


Ultimele stiri
DOLJ: Tânăr care a furat parfumuri dintr-un magazin, reţinut după ce a agresat o poliţistă

Cutremur cu magnitudinea 3,5 în judeţul Vrancea, în noaptea de sâmbătă spre duminică

Caz de moarte suspectă în județul Tulcea în care victima este un copil de 3 ani | AUDIO

Marco Rubio la Conferința de Securitate de la Munchen: ”Nu vrem ca aliații noștri să fie slabi. Vrem…

Cod galben de ninsori viscolite în mai multe judeţe | Informare meteo de precipitaţii şi răcire a vremii…

Trei persoane plasate sub control judiciar în cazul ororilor de la adăpostul de animale din Suraia

Un fost magistrat dă în judecată Universitatea Bucureşti pentru a obţine actele de studii ale preşedintelui Nicușor Dan…

MAE: Cod roşu de vânt puternic în Comunitatea Autonomă Valenciană, Spania

Fitch menţine ratingul suveran al României la “BBB minus”, cu perspectivă negativă

Galați: Un pompier voluntar care se îndrepta spre un incendiu, amendat și lăsat fără permis de un polițist…