Confidenţialitate


Traseele montane din județul Arad au fost închise din cauza pestei porcine africane | AUDIO


Traseele montane din județul Arad au fost închise din cauza pestei porcine africane | AUDIO

Toate traseele montane din județul Arad au fost închise din cauza pestei porcine africane. Decizia a fost semnată de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, în subordinea căruia se află Serviciul Salvamont Salvaspeo.

”Se interzic drumețiile, raliurile, competițiile sportive, activitățile turistice și de campare, inclusiv accesul cu bicicletele, ATV-uri sau alte vehicule pe toate terenurile din zonele împădurite ale județului nostru, inclusiv drumuri forestiere pe trasee marcate și nemarcate, cu excepția vehiculelor care desfășoară activități autorizate în zonă. Fac excepție competițiile și activitățile care se desfășoară pe drumurile de interes național, județean și local, cu aprobarea administratorilor acestor drumuri”, a declarat Iustin Cionca pentru Europa FM.

Este pentru a 2 a oară în ultimele 4 luni când se instituie o asemenea măsură. În județul Arad sunt peste 40 de focare de pesta porcină africană, iar în păduri au fost descoperite peste 100 de cadavre de porci mistreți, decedați din cauza bolii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
Ilie Bolojan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos | AUDIO

Ucraina va instala adăposturi mobile la toate punctele de frontieră cu România, Moldova și Polonia | AUDIO

România – Polonia, în Liga Națiunilor. Tricolorii caută victoria după două înfrângeri. Hagi: „suntem pregătiți să facem un…

Tulcea: Dronă căzută la Plauru. Echipe ale MApN au fost trimise în zonă

Laura Vicol, noi acuzații în dosarul Nordis. DIICOT extinde urmărirea penală | AUDIO

România așteaptă astăzi evaluarea agenției de rating Standard & Poor’s. Nazare: „Decizii cruciale pentru România nu doar pentru…

PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează