Confidenţialitate


Traficul aerian si feroviar a fost perturbat de grindina in Elvetia


Potrivit autoritatilor ar fi cel puţin şase răniţi grav.

MeteoSuisse afirmă că a înregistrat rafale de vânt de până la 130 de kilometri pe oră pe aeroportul din Geneva.

Acestea au condus la coliziunea, la sol, a unui avion cu un container. În plus, mai multe avioane de mici dimensiuni au fost deplasate de vânt.

În ceea ce priveşte traficul feroviar, circulaţia între Geneva şi Bellegarde, în Franţa, a fost restrânsă şi sunt prevăzute întârzieri, chiar anulări de trenuri.

În Elveţia, circulaţia trenurilor între Geneva şi Lausanne a fost total întreruptă, a precizat compania.


Ultimele stiri
Incident grav în Timiș: un băiat de 13 ani a fost rănit dupa ce a fost lovit la…

Peste 2.800 de sancțiuni, în valoare de peste un milion de lei, au fost aplicate în cea mai…

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte la această ora în şedinţă, social-democraţii urmând să decidă…

Simulările probelor de la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a încep de luni. Totuși, aproape 130 de școli…

Restricții de trafic pe DN1, pe sensul de mers București-Ploiești din cauza unui incendiu care a izbucnit, duminică…

„Manifest pentru Educație”: sub acest motto au avut loc proteste ale studenților, ieri, în mai multe orașe. În…

Formula 1 a anulat două curse programate luna viitoare în Orientul Mijlociu, din cauza conflictului din regiune |…

Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…