Confidenţialitate


Trafic restricţionat în weekend în Capitală pentru mai multe evenimente, anunță Brigada Rutieră


Trafic restricţionat în weekend în Capitală pentru mai multe evenimente, anunță Brigada Rutieră

Traficul auto va fi restricţionat în mai multe zone din Bucureşti, la acest sfârşit de săptămână, când sunt programate evenimente sportive, religioase, sociale şi cultural-artistice, a informat joi Brigada Rutieră a Capitalei, notează Agerpres.

* Sâmbătă, de la ora 20:45, pe Stadionul “Steaua” se va juca meciul de fotbal România – Ţara Galilor, iar începând cu ora 16:00 circulaţia va fi restricţionată, în funcţie de necesitate, pe Bulevardul Ghencea şi pe străzile care acced către acesta, precum şi pe Strada Constantin Titel Petrescu, cu excepţia riveranilor şi a autovehiculelor destinate situaţiilor de urgenţă. Începând cu ora 12:00, se va restricţiona traficul pietonal pe segmentul de trotuar dinspre pasajul cu linia de tramvai 41 şi aleea de acces auto în incinta Complexului Sportiv Steaua.

* Tot sâmbătă, între orele 05:00 – 18:00, în zona Arcului de Triumf, se va desfăşura crosul naţional “Ziua Olimpică”.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier se va restricţiona gradual, pe traseul de alergare şi străzile care acced în acesta, astfel: în perioada vineri, ora 18:00 – sâmbătă, ora 18:00, pe Strada Alexandru Constantinescu; sâmbătă între orele 07:00 – 15:00 pe Şoseaua Pavel D. Kiseleff, segmentul cuprins între Arcul de Triumf şi Strada Arh. Ion Mincu, iar sâmbătă între orele 08:30 – 15:00 în Piaţa Arcului de Triumf şi pe Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu.

Traficul rutier se va realiza dinspre Piaţa Presei Libere către Bulevardul Constantin Prezan şi invers, iar pe Şoseaua Pavel D. Kiseleff între Arcul de Triumf şi Strada Arh. Ion Mincu se va asigura o bandă de circulaţie pentru autospecialele destinate situaţiilor de urgenţă şi riverani.

* Vineri, între orele 16:00 – 22:00, şi sâmbătă şi duminică, între orele 10:00 – 22:00, se va desfăşura pe Drumul Taberei, bucata între Strada Braşov şi Aleea Poiana Muntelui şi în Parcul Drumul Taberei, evenimentul cultural-artistic “West Side Flower Fest”.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, se va restricţiona traficul rutier pe Drumul Taberei, ambele sensuri de deplasare, segmentul dintre Strada Braşov şi Aleea Poiana Muntelui, începând de vineri, ora 23:30, până luni, ora 04:00.

* Sâmbătă şi duminică, între orele 09:00 – 22:00, Primăria Municipiului Bucureşti va organiza evenimentul “Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană” pe Calea Victoriei, porţiunea dintre Bulevardul Dacia şi Splaiul Independenţei, fără afectarea traficului rutier în intersecţii.

Traficul rutier va fi restricţionat atât pentru conducătorii de autovehicule, cât şi pentru biciclişti şi utilizatori de trotinete.

“Pe durata restricţiilor instituite se va permite traversarea pe Calea Victoriei, la intersecţiile cu Bulevardul Dacia, Strada C.A. Rosetti, Strada Ştirbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu şi Bulevardul Regina Elisabeta”, a indicat sursa citată.

* Duminică, va avea loc procesiunea religioasă “Trupul şi Sângele Domnului”, pentru care participanţii se vor aduna, între orele 14:30 – 15:00, la Biserica Italiană de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 28, pe trotuar. Între orele 15:00 şi 16:00, se va desfăşura procesiunea religioasă pe traseul: Biserica Italiană, pe trotuarul din partea stângă, sensul de deplasare către Piaţa Universităţii, până la intersecţia cu Strada Dem. I. Dobrescu – Piaţa Revoluţiei – Calea Victoriei – Strada Walter Mărăcineanu – Strada Ion Câmpineanu – Strada Luterană – Strada General Berthelot – Catedrala Sfântul Iosif.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, se va restricţiona traficul rutier pe durata procesiunii religioase, pe traseul de deplasare, pe banda I de circulaţie şi pe străzile care acced către acesta, respectiv pe Strada General Berthelot, gradual, în funcţie de sosirea participanţilor la Catedrala Sfântul Iosif, până în jurul orei 17:00.

Deplasarea se va realiza pe banda I de circulaţie, pe sensul către Calea Victoriei, respectiv Catedrala Sfântul Iosif de pe Strada General Berthelot. Traversarea arterelor se va face doar pe la trecerile pentru pietoni.

Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă în această perioadă, să circule cu prudenţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate şi respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.


Ultimele stiri
IMAGINE FEST începe la Alba Iulia. Europa FM transmite în direct din Cetatea Alba Carolina | AUDIO

Nava GAS Lisbon continuă să ardă după atacul cu drone din Marea Neagră. Autoritatea Navală Română dă asigurări…

România riscă probleme cu aprovizionarea cu carburanți după suspendarea livrărilor de țiței din Kazahstan spre Marea Neagră. Ce…

Suceava: Bărbat reținut după ce ar fi accidentat intenționat cu mașina un adolescent aflat pe o trotinetă electrică…

Grecia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei din cauza restricțiilor privind gazul natural lichefiat

Marcel Ciolacu, fotografiat în Italia alături de Ionel Arsene, fugit din țară înainte de pronunțarea instanței. Fostul premier…

MApN respinge informațiile privind presupuse inspecții rusești în bazele militare din România în 2023

Audit la MAE: România a plătit, timp de 12 ani, peste 400.000 de dolari chirie pentru ambasada din…

Medicii care fac gărzi în secțiile de urgență vor primi un spor mai mare la salariu | AUDIO

Administrația Trump nu va bloca extrădarea fraților Tate în Marea Britanie, spune Marco Rubio: „noi nu avem niciun…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează