Confidenţialitate


Tradițiile din Bucovina, promovate într-un restaurant din centrul Vienei


Tradițiile din Bucovina, promovate într-un restaurant din centrul Vienei

reportaj de Valentin Chisoceanu

Mulți dintre românii plecați în străinătate muncesc din greu pentru a trimite bani acasă, cu gândul că se vor întoarce în țara natală în câțiva ani, însă mulți dintre conaționali s-au integrat atât de bine în țările adoptive încât nu prea mai au motive să revină în România.

Pe soții Ursaciuc i-am putea încadra în a doua categorie. Au ajuns în Austria la începutul anilor 2000. Prima dată Elena, apoi Lucian.

Au început de jos, au prins curaj, iar în 2017, soții Ursaciuc se pot mândri cu faptul că sunt proprietarii a două restaurante, aflate chiar în centrul Vienei, pe o stradă ce aduce cu centrul istoric din București, dar mult mai liniștită.

Primul restaurant este cu specificul țării adoptive. Îl dețin din 2011 și are un nume sugestiv „Zumneuen Blumenstock” în traducere „O generație nouă”.

Al doilea este practic o ambasadă culinară a României sau mai bine spus a Bucovinei. A fost deschis în urmă cu două luni și a fost botezat Restaurantul Bukowina. ”I-am pus k și w pentru a fi citit de austrieci Bucovina. Dacă l-aș fi lăsat cum se scrie în română, s-ar fi citit Buțovina”, ne-a spus Lucian Ursaciuc, acum în vârstă de 34 de ani.

Cum a început povestea soților Ursaciuc

Elena Ursaciuc, în vârstă de 36 de ani, s-a angajat la începutul anilor 2000 într-un restaurant din centrul Vienei. La început spăla vase, apoi a ajuns chelner, după ce s-a acomodat și cu limba.

Au trecut anii, iar soții Ursaciuc au vrut să-și deschidă o afacere. Au observat că patronul restaurantului în care lucrau zi de zi nu prea se mai arăta interesat de local, așa că s-au hotărât să-l cumpere.

I-au adus îmbunătățiri, dar nu l-au modificat foarte mult, ținând cont că este o clădire istorică. I-au dat numele „Zumneuen Blumenstock” – O generație nouă.

Chiar dacă este un restaurant cu specific austriac, Elena și Lucian au ales să angajeze tot români, inclusiv la bucătărie. Acolo i-am găsit pe Elena și Octavian. Sunt din București și au venit pentru câteva luni în Austria, pentru că unul dintre copii este student acolo.

De altfel, Elena și Lucian spun că toată echipa este formată din români veniți în Viena.

Restaurantul Bukowina „s-a născut” în urmă cu două luni. Se află chiar lîngă localul cu specific austriac și a fost amenajat respectând tradițiile Bucovinei.

Cum era de așteptat și în restaurantul Bukowina am găsit la bucătărie două românce. Lili și Marina au venit acum doi ani în Austria tot din zona Bucovinei.   Gătesc și acum ca acasă, așa că nu le-a fost greu să se acomodeze.

Soții Ursaciuc devin nostalgici atunci când vine vorba de România. Vin în țară de cel puțin două ori pe an, pentru a-și revedea părinții sau prietenii. Le este însă greu să spună dacă se vor întoarce acasă. Știu sigur că și în următorii ani vor fi  ambasadorii României în Austria și vor promova tradițiile din Bucovina.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 

 

 


Ultimele stiri
Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…

S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…