Toy Story 4, o comedie animată cu noi aventuri

Cea mai recentă producție a studiourilor Pixar Animation Studios, “Toy Story 4 / Povestea Jucăriilor 4”, o comedie de animație pentru toate vârstele, continuă aventurile îndrăgitelor jucării care au parte, de data aceasta, de noi aventuri și de noi personaje.

Filmul este regizat de Josh Cooley și produs de Mark Nielsen și Jonas Rivera. Andrew Stanton, Lee Unkrich și Pete Docter sunt producători executivi, iar Stanton și Stephany Folsom semnează scenariul. Un veteran al seriei, Randy Newman, a creat coloana sonoră originală și pentru acest film.

Una dintre cele mai populare francize ale ultimilor ani, “Toy Story / Povestea Jucăriilor” revine, din 28 iunie, pe marile ecrane din România, cu o nouă poveste cuceritoare, în care Woody, Buzz și întreaga gașcă au parte de noi aventuri fascinante, dar și de o călătorie care le schimbă viața și îi poartă în locuri nebănuite, prilejuindu-le o întâlnire neașteptată.

Personajele din “Toy Story 4 / Povestea jucăriilor 4” prind viață datorită vocilor inconfundabile ale unor mari actori ca Tom Hanks (Woody), Annie Potts (Bo Peep), Tim Allen (Buzz Lightyear), Tony Hale (Forky), Keegan-Michael Key și Jordan Peele (Ducky și Bunny), Madeleine McGraw (Bonnie), Christina Hendricks (Gabby Gabby), Keanu Reeves (Duke Caboom), Ally Maki (Giggle McDimples) și Joan Cusack (Jessie).

Fanii francizei se temeau că, poate, populara serie a luat sfârșit atunci când Andy i-a adus pe prietenii săi – Woody, Buzz, Jessie, Slinky și Rex – să locuiască cu Bonnie, o prietenă de familie care, la fel ca Andy, debordează de imaginație în ceea ce privește propriile jucării.

“Ca majoritatea oamenilor, am presupus că ăsta e finalul. Dar se pare că era finalul poveștii lui Woody cu Andy. Exact ca în viață, fiecare final e, de fapt, un nou început. Acum Woody e într-o nouă cameră, cu jucării noi, cu un alt copil și de la această premisă pleacă o nouă serie de aventuri de explorat”, spune regizorul Josh Cooley.

Woody a fost mereu o jucărie plină de încredere în sine, iar prioritatea lui a fost să aibă grijă cum trebuie de copilul care îl deține. Însă Andy a plecat la facultate, iar Woody e loial acum lui Bonnie, noua sa stăpână. Dar pe măsură ce Bonnie se pregătește de mers la grădiniță, începe să simtă teama. “Tranziția este una dintre marile teme ale acestui film. Bonnie crește și se pregătește să facă trecerea către o nouă etapă, iar Woody face trecerea către un nou rol. Nu l-am mai văzut până acum în acest rol”, explică producătorul Jonas Rivera.

În 1995, “Toy Stoy” a marcat o premieră absolută, fiind primul film de animație făcut 100% pe computer. Dar oare ce aveau așa de special aceste personaje care au impresionat milioane de oameni?

“Noua tehnologie din «Povestea jucăriilor» a prins oamenii cu siguranță, dar personajele sunt motivul principal pentru care ei au rămas fanii poveștii”, spune Pete Docter, directorul de creație al Studiourilor Pixar, care a coordonat animația în noul film.

“Pe măsură ce am scris filmul, ne-am gândit la el ca la o poveste cu protagoniști gemeni. Majoritatea copiilor empatizează cu Buzz, ceea ce e amuzant, pentru că Buzz e cam ușor de păcălit. Însă filmul este despre călătoria lui Woody și despre felul în care acesta face față geloziei pe care o simte și cum învață să fie cu adevărat alături de copilul căruia îi aparține. Woody a evoluat într-un personaj profund, cu multe fațete, care a continuat să ne surprindă, aducând profunzime în film. Majoritatea personajelor, fiind create doar pentru un film, par să-și fi spus deja povestea. Nu e cazul lui Woody, care continuă să fie o mină bogată în emoții, mai ales pentru că e ca un ecou al vieților noastre. Filmele din franciza aceasta par să fie despre jucării, dar sunt, de fapt, despre noi”.

Regizorul “Toy Story 4 / Povestea jucăriilor 4”, Josh Cooley, era în liceu când a avut loc premiera primului film din serie. “Cred că am adus la bord o perspectivă diferită, mai ales că nu am lucrat la celelalte titluri din serie, deci am intrat în acest proiect ca un fan. Pentru mine, personajele din «Povestea jucăriilor» sunt un fel de Mickey, Donald și Goofy de la Pixar. Woody și Buzz au devenit parte a lexiconului iubitorilor de filme”, spune el.

Puterea francizei de animație este încă de netăgăduit, la peste două decenii de la prima premieră din serie. Prima “Poveste a jucăriilor” a devenit cel mai bine vândut film al anului 1995 și a primit numeroase nominalizări la premii prestigioase ale industriei.

La cinci ani distanță, al doilea titlu din serie a fost creat profitând la maximum de evoluția tehnologică, fiind primul film din istorie complet creat și masterizat digital. Iar al treilea film, lansat în 2010, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film de animație, alături de un Glob de Aur și un premiu BAFTA la aceeași categorie.

Filmul „Toy Story 4 / Povestea jucăriilor 4” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera în cinematografe pe 28 iunie 2019, în variantă subtitrată și dublată, în format 3D și IMAX 3D.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS