Confidenţialitate


Tot mai mulți pacienți ajung cu insuficiență respiratorie severă la Institutul ”Marius Nasta”


Tot mai mulți pacienți ajung cu insuficiență respiratorie severă la Institutul ”Marius Nasta”

Tot mai mulți pacienți ajung cu insuficiență respiratorie severă la Institutul ”Marius Nasta” din București, astfel că au fost amplasate paturi pe holurile unității.

Conducerea spitalului a publicat fotografiile; medicii trag atenția, astfel, că situația epidemiologică este dramatică. Imaginile le puteți vedea pe site-ul nostru europa fm.ro.

Numeroşi pacienţi ajung la Institutul “Marius Nasta” din Bucureşti cu COVID-19 şi insuficienţă respiratorie, astfel că pe holurile unităţii sanitare au fost amplasate paturi pentru aceşti bolnavi, anunță reprezentanții spitalului.

Potrivit datelor publicate pe pagina de Facebook a unității sanitare, ieri erau 104 pacienţi în secţia COVID, la o secţie de 81 de paturi, şi 15 pacienţi în secția de Terapie Intensivă pentru covid.

În imaginile postate se vede că au fost amplasate paturi şi pe holuri, pentru a fi preluaţi pacienţii, dar aceştia “continuă să vină cu forme severe de insuficienţă respiratorie”.

“Cel mai dificil lucru este să asigurăm oxigenul”, susțin medicii. Reprezentanții spitalului precizează că unitatea medicală are surse de oxigen doar la 81 de paturi, iar pentru restul pacienţilor sunt doar butelii de oxigen şi concentratoare de oxigen cu un debit mult scăzut faţă de nevoia pe care acești bolnavi o resimt.

 


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează