Confidenţialitate


Topul celor mai furate cărți din librării


Topul celor mai furate cărți din librării

Manualul de Biologie de clasa a VI-a este cea mai furată carte din librăriile Humanitas în anul 2016, iar următoarele locuri în top sunt ocupate de manualul de Chimie de clasa a XI-a, dar şi de ”Sfârşitul Occidentului?”, de Lucian Boia şi ”Cimitirul de piane”, de Jose Luis Peixoto, au transmis reprezentanţii librăriilor Humanitas pentru News.ro.

Pe poziţia a treia în top este Caietul de limba română de clasa a VIII-a. În ceea ce priveşte literatura, hoţii au ales să nu plătească pentru ”Cimitirul de piane”, de Jose Luis Peixoto, editat de Polirom, şi ”De ce iubim femeile” a lui Mircea Cărtărescu.

Lucian Boia este unul dintre autorii care intră atât în topul celor mai vânduţi, dar şi al celor mai furaţi.

Dacă la capitolul cele mai vândute cărţi, ”Strania istorie a comunismului românesc (şi nefericitele ei consecinţe)” este pe prima poziţie, cititorii au plecat din librării fără să treacă pe la casă şi cu ”Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine”, semnat de istoric.

Volumul ”Tată bogat, tată sărac. Educaţia finanaciară în familie”, de Robert T. Kiyosaki, apărută la editura Curtea Veche, a fost de asemenea furat, potrivit reprezentantului librăriei.

 


Ultimele stiri
Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO

Referendum Rășinari: locuitorii votează dacă sunt de acord cu exploatările miniere din comună

Atac în Cracovia/MAE: Autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime

Polonia: Atac armat în centrul Cracoviei. Cinci persoane au fost ucise

Ancheta transfrontalieră a agențiilor europene de informații pentru a afla dacă Rusia este în spatele amenințărilor cu bombă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează