Confidenţialitate


Tom Cruise intenţiona în adolescenţă să devină preot catolic


Actorul Tom Cruise, al cărui nume real este Thomas Cruise Mapother al IV-lea, a avut parte de o copilărie dificilă, din cauza abuzurilor comise de tatăl său. El a fost exmatriculat de la seminarul teologic pentru că a fost prins în timp ce fura alcool.

Se pare că adolescentul Tom şi-a găsit consolarea în seminarul romano-catolic şi a fost convins să aplice la Seminarul Sfântul Francis din Cincinnati, Ohio, de părintele Ric Schneider.

‘Tom a fost imediat captivat’, a declarat acest preot. ‘Cred că îşi dorea să primească o educaţie bună. Părinţii lui divorţau şi era o perioadă grea pentru el. Probabil acesta este motivul pentru care el a venit aici’.

Adolescentul Tom Cruise a fost admis la seminar în 1976, obţinând 110 puncte la un test pentru stabilirea coeficientului de inteligenţă – scorul minim pentru a fi acceptat în seminar.

În cei doi ani pe care i-a petrecut la seminar, Tom Cruise a fost unul dintre cei mai activi membri ai clubului de teatru şi a participat cu mult entuziasm la competiţiile artistice la care erau înscrise şi alte instituţii religioase.

Cel mai bun prieten al său de la seminar, Shane Dempler, susţine că amândoi erau foarte devotaţi şi intenţionau să devină preoţi.

Cu toate acestea, cei doi încălcau adeseori regulamentul instituţiei şi ieşeau din clădirea seminarului pentru a fuma şi pentru a consuma alcool.

Incidentul, în urma căruia amândoi au fost somaţi să părăsească Seminarul Sfântul Francisc, s-a produs în 1977, atunci când Tom Cruise şi Shane Dampler au decis să profite de pe urma faptului că preoţii de la seminar urmau să organizeze o petrecere.


Ultimele stiri
Franța relaxează regulile pentru producătorii de brânzeturi cu eticheta „denumire de origine protejată”, pe fondul secetei severe |…

O ursoaică a smuls bara din spate a unei mașini, pe Transfăgărășan. Imaginile cu incidentul au devenit virale…

Arad: medic ginecolog, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare după moartea unui nou-născut asistat la domiciliu.…

Atacurile Iranului au provocat pagube de miliarde de dolari agențiilor de informații americane din Orientul Mijlociu

Focar de malarie pe aeroportul din Frankfurt. Un angajat a murit, în timp ce alți cinci primesc tratament…

București: Adolescentul de 17 ani care a condus fără permis și a lovit cinci mașini, arestat preventiv. A…

Neamț: criza apei din Târgu Neamț și împrejurimi, declarată situație de urgență. Autoritățile cer Guvernului fonduri pentru înlocuirea…

Marile rețele comerciale se extind în România. Magazine noi în mai multe orașe și noi locuri de muncă…

Bucureștenii ar putea plăti mai mult pentru căldură și apă caldă. Primarul general ia în calcul creșterea tarifelor:…

București, pe locul 2 în topul celor mai ieftine orașe europene de vizitat în septembrie. Cât costă, în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează