Confidenţialitate

“Tipografic Majuscul”, în cinematografe | VIDEO

Lungmetrajul „Tipografic Majuscul”, regizat de Radu Jude, va rula în cinematografele românești începând de vineri, 21 februarie, cu o zi înainte de premiera internațională din cadrul Festivalului de la Berlin, unde este inclus în secțiunea Forum.

Adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, filmul pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Povestea lui e pusă în scenă aşa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, din aceeaşi perioadă.

Din distribuţie fac parte actorii Şerban Lazarovici, Bogdan Zamfir, Ioana Iacob, Şerban Pavlu, Robert Arsenie, Bogdan Romedea, Alexandru Bîscoveanu, Alexandru Potocean, Silvian Vîlcu, Ion Rizea, Rareş Hontzu, Claudia Ieremia, Irina Vacarciuc, Doriana Talmazan, Gabriel Spahiu, Gabriel Răuţă şi Constantin Dogioiu.

Scenariul este semnat de Radu Jude şi Gianina Cărbunariu, director de imagine este Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Irina Moscu s-a ocupat de scenografie şi Dorin Negrău de costume. Producător este Ada Solomon.

„Tipografic Majuscul” va rula la București (Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Mega Mall, Cinema City Park Lake, Movieplex, Hollywood Multiplex, Happy Cinema, Cinema „Elvire Popesco”, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Cinema Europa), Arad (Cinema Arta), Bârlad (Cityplex Victoria), Bistrița (Centrul Cultural Dacia), Botoșani (Cine Globe), Brașov (Cinemateca Patria, Visssual), Cluj-Napoca (Cinema City Iulius Mall, Cinema Victoria, Cinema Arta, Cinema „Florin Piersic”), Constanța (Cinema City Constanța City Park, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”), Gura Humorului (Centrul Cultural Gura Humorului), Iași (Cinema Iași), Pitești (Cinema Trivale), Ploiești (Cinema City Ploiești Shopping City), Sibiu (Cine Gold), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), Slobozia (Casa de Cultură), Târgu Mureș (Cinema Arta), Timișoara (Cinema City Timișoara Shopping City, Casa Artelor) și Vaslui (Cityplex).

Cel mai nou lungmentraj semnat de Radu Jude va rula în avanpremieră la Cinema Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul Cinematecii TIFF, joi, 20 februarie, de la ora 20:00.

Actrița Ioana Iacob va participa, vineri, 21 februarie, ora 20:00, la proiecția „Tipografic Majuscul” de la Casa Artelor din Timișoara.

La Piatra Neamț, filmul va rula la Teatrul Național al Tineretului joi, 27 februarie, de la ora 18.00.

Actorii Șerban Lazarovici și Gabriel Spahiu vor participa la proiecția programată joi, 27 februarie, la ora 19:00, la Visssual din Brașov.

O proiecție specială, la care va participa o parte din echipă, va avea loc marți, 3 martie, de la ora 19:45, la Cinema Muzeul Țăranului din București. După proiecție, va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Cea de-a 70-a ediţie a Berlinalei se va desfăşura între 20 februarie şi 1 martie 2020. Filmul lui Radu Jude – care este inclus în secțiunea competițională Forum și cu documentarul „Ieșirea trenurilor din gară”, pe care l-a realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă – va rula în festival şi în zilele de 24 şi 29 februarie şi 1 martie.

FOTO: Silviu Ghetie