Confidenţialitate


Ţinută extravagantă pentru Cezar pe scena de la Malmo


Cezar Ouatu a repetat pe scena din Malmo într-un decor spectaculos, cu efecte pirotehnice, proiecţii, dar şi costumat într-o rochie neagră, cu bustul lăsat descoperit.

Monica, Vlad şi George, reveniţi cu forţe proaspete în Deşteptarea, au vrut să afle cum privesc ascultătorii Europa FM ţinuta reprezentantului României la Eurovision. La întrebarea zilei de luni, ei au primit reacţii dintre cele mai diverse. Click aici pentru a asculta ce zic ascultătorii Europa FM.

Echipa Eurovision România a avut, sâmbătă, cea de-a doua repetiţie pentru semifinala din 16 mai.

Repetiţia a fost urmată de o conferinţă de presă, în cursul căreia Cezar a vorbit despre aşteptările sale de la acest concurs, dar şi despre cariera sa de contratenor.

‘Repetiţia a ieşit foarte bine, dar aştept cu nerăbdare momentul când voi cânta în faţa celor peste 10 mii de spectatori. Sunt convins că atunci va fi şi mai bine, pentru că întotdeauna, atunci când văd publicul impresionat de piesele pe care le interpretez, simt că trăiesc pentru cei care mă ascultă. Nu o dată mi s-a întâmplat să plâng în timp ce cântam’, a mărturisit Cezar


Ultimele stiri
Irlanda de Nord: Elevii, sfătuiți să se îmbrace mai gros la școală, în timp ce instituțiile de învățământ…

Luca Niculescu începe azi negocierile cu partidele pentru formarea Guvernului

OMS solicită Rusiei să ofere informații despre cazurile de ciumă raportate în Siberia | AUDIO

Bulgaria cheamă România și Turcia la consultări după atacurile din Marea Neagră asupra unor nave comerciale | AUDIO

Medic chirurg din Craiova, condamnat definitiv la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Adoratorii Lupului lui Dumnezeu nu sunt extremiști

Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează