Confidenţialitate


TIMIȘOARA: “Ivana cea Groaznică”, în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema!


TIMIȘOARA: “Ivana cea Groaznică”, în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema!

Lungmetrajul “Ivana cea Groaznică” va deschide, săptămâna viitoare, cea de-a şaptea ediție a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara.

Adaptat la noua situaţie sanitară, evenimentul se va desfășura între 16 şi 19 iulie, într-o ediţie limitată, exclusiv în aer liber, la Grădina de Vară „Capitol” şi în fostul cinematograf Arta, cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie impuse de autorităţi.

“E o reală bucurie pentru Conceptual Lab să susțină și în acest an cel mai important festival de film de la Timișoara. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne menținem sănătoși atât fizic, cât și mental, iar faptul că festivalul Ceau, Cinema! se întâmplă într-o ediție limitată, coordonată responsabil pentru siguranța publicului cinefil, e o doză necesară de good vibe și optimism! Sărbătorim deschiderea festivalului cu un film care a făcut deja înconjurul lumii, prezentat în premieră la Timișoara și ne bucurăm să susținem din nou cinematografia românească”, declară Theo Nissim fondatorul Conceptual Lab.

Filmul care va deschide ediţia din acest an este „Ivana cea Groaznică”, producție România-Serbia regizată de Ivana Mladenović, care joacă şi rolul principal şi care va participa la o discuţie cu publicul.

După ce a fost recompensat cu premiul special al juriului secţiunii „Cineasti del Presente” din cadrul Festivalului de Film de la Locarno 2019, lungmetrajul a fost prezentat în mai multe festivaluri internaţionale, printre care cele de la Zagreb, Angers, Trieste, Belgrad sau Göteborg.

„Ivana cea Groaznică” este o poveste neconvenţională despre oameni şi locuri, despre apartenenţă şi dor, spusă cu umor şi tandreţe.
Actriţa sârbă Ivana, jucată de însăşi Ivana Mladenović, lucrează şi trăieşte în România, însă după o serie de probleme de sănătate decide să îşi petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, oraşul natal.

Familia şi prietenii regizoarei sunt invitaţi să aducă pe ecran propriile emoţii şi să se interpreteze pe ei înşişi într-o poveste cinematografică despre o femeie care nu îşi poate găsi locul pe niciunul dintre cele două maluri ale Dunării.

Ajuns la ediţia a şaptea, Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”