Confidenţialitate


Timișoara: Incendiu la unul dintre căminele Universității de Medicină. Zeci de studenți au fost evacuați


Timișoara: Incendiu la unul dintre căminele Universității de Medicină. Zeci de studenți au fost evacuați

A fost incendiu miercuri noapte într-unul dintre căminele Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara. Câțiva zeci de studenți au ieșit din clădire după ce un coridor de la etajul trei al căminului a fost inundat de fum.

Alarma s-a dat puțin înainte de ora 23.00 printr-un apel la 112. Căminul unde a avut loc incendiul este situat lângă Universitatea de Medicină.

La fața locului au ajuns două autospeciale de pompieri cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

55 de studenți aflați în clădire s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Pompierii au constatat că ultimul etaj al clădirii este inundat de fum.

Au intervenit pentru evacuarea acestuia și în același timp au verificat întregul imobil pentru a vedea dacă nu mai sunt studenți rămași în camere.

O singură persoană, un student, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a inhalat fum. I-au fost acordate la fața locului, tânărul refuzând transportul la spital.

Din primele cercetari se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui sistem de încalzire amplasat lângă o ușă. Aceasta a luat foc și a dus la degajare de fum.

Forțele de intervenție au ventilat coridoarele și după aproape o oră au permis accesul în clădire.

Citește și: Brașov: Percheziții la domiciliile mai multor polițiști bănuiți de fapte de corupție | AUDIO


Ultimele stiri
Administrația Trump l-ar vrea pe Viktor Orbán secretar general al ONU. Rusia și China ar susține propunerea |…

Ce se întâmplă cu inflația, euro și prețurile locuințelor în următorul an. Estimările analiștilor CFA România | AUDIO

Călin Georgescu scapă de prelungirea arestului preventiv în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un…

Vâlcea: A fost prelungit cu 30 de zile arestul preventiv pentru Vlad Băltățeanu, bărbatul acuzat că și-ar fi…

Deținătorii drepturilor asupra muzicii lui Elvis Presley dau în judecată Anthropic. Ce acuzații aduc companiei AI | AUDIO

Sorin Grindeanu: „Taxele nu vor crește în 2027. PSD-ul și-a asumat indexarea pensiilor, dar să vedem orizontul de…

România în Direct. Reforma lui Grindeanu. Aveți încredere în Guvernul Niculescu că nu va crește taxele?

Oana Gheorghiu critică planurile PSD privind listarea la Bursă a companiilor de stat neprofitabile: „o chestiune pe care…

Marea Neagră, tot mai periculoasă pentru navele comerciale. Peste 500 de nave au fost lovite în acest an…

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu în disputa privind deficitul bugetar al României | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează