Confidenţialitate


Timișoara: două mii de oameni au ieșit în stradă până la ora 17


Aproximativ 2.000 de timișoreni s-au adunat în jurul orei 17.00, în Piața Victoriei pentru a protesta față de proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea și modificarea codurilor penale.

Manifestanții au pancarte cu mesaje precum “Învățământul piere, Guvernul vrea grațiere”, “Dragnea, ești rușinea țării” sau “Noi vrem copilărie și pe hoți la pușcărie” și scandează “Hoții”, “DNA să vină să vă ia” și “Fără ordonanțe”.

La începutul protestului, organizatorii au citit în Piața Operei o petiție pentru statul de drept prin care se solicită să nu fie instituite amnistia și grațierea, ci să fi realizate mai multe închisori. De asemenea, o tânără din Timișoara a cântat parodia “Balada lui Dragnea” în fața manifestanților.

Protestatarii și-au propus să plece în marș din centrul orașului până la sediul DNA Timișoara, Prefectura Timiș și înapoi în Piața Victoriei.

Să mai spunem că premierul Sorin Grindeanu este fost șef al Consiliului Județean Timiș.


Ultimele stiri
Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți