Confidenţialitate

Timişoara a ajuns la o rată de infectare de aproape 8 la mia de locuitori

În Timișoara, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 201 de noi cazuri de COVID-19. Asta înseamnă că în oraș sunt deja aproape 8 cazuri la mia de locuitori.

În situaţia în care ambulanţele sunt tot mai solicitate să intervină, primarul Dominic Fritz a anunțat că vor fi folosite mașini ale societăților subordonate Primăriei Timișoara pentru a transporta probele Covid și pentru a duce pacienții la triajul din spital.

“Încercăm acuma să găsim maşini de la regiile, de la societăţile comerciale din subordinea primăriei, să le punem la dispoziţie Serviciului Ambulanţă, pentru recoltarea de probe la domiciliu, ca să nu se folosească Ambulanţe pentru asta. Pregătim deja microbuze pe care să le folosim să aducă pacienţii la triaj la Victor babeş, dacă Ambulanţele nu mai fac faţă” – a spus noul primar al Timişoarei.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pe de altă parte, în Timișoara, nu mai sunt locuri în secțiile de Terapie intensivă.

Șase pacienți au murit, spun doctorii de la spitalul „Victor Babeș” – tocmai pentru cĂ nu s-au mai găsit paturi pentru ei în secția ATI a unității.

Dominic Fritz spune în următoarele zile se va face o analiză dacă orașul trebuie să intre sau nu în carantină.

“Trebuie să purtăm măşti peste tot. Dacă fiecare dintre noi am reduce la un sfert contactele sociale, atunci abia am reuşi să intrăm într-o fază descendentă. Din păcate, acum am intrat într-o etapă de creştere exponenţială , o să avem din ce în ce mai multe cazuri şi mai mulţi oameni infectaţi care ajung la spitale unde nu o să mai avem paturi “- a spus Dominic Fritz.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.