Confidenţialitate


Timisoara: 4 copii au fost abandonati pe o strada din centrul orasului, noaptea trecuta (AUDIO)


Cei 4 copii au fost găsiți de doi tineri care se plimbau prin parcul din zona centrală a orașului. Ei au auzit plânsetele unuia dintre micuți. Copii erau în spatele unor panouri publicitare, iar pe iarbă lângă ei erau aruncate o sticla de suc, un scutec și o hăinuță.

Tinerii au sunat la 112. Mai multe echipaje de ambulanță au sosit la fața locului și i-au preluat pe copii. Medicii au constatat că aceștia nu prezentau urme de abuz dar erau înfrigurați și înfometați. Ei au fost internați în secția de pediatrie a Spitalului de Copii. În acestă dimineață, au fost preluați de reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Timiș.

Polițiștii au reușit să o identifice și pe mama micuților. Aceasta le-a declarat anchetatorilor că nu își mai amintește ce s-a întâmplat, cum de i-a părăsit și dă vina pe o femeie care i-ar fi făcut vrăji. Mama copiilor va fi cercetată pentru abandon de familie, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Micuții vor rămâne acum în grija celor de la Protecția Copiilor Timiș.


Ultimele stiri
Premierul Bolojan: “Să nu ne lăsăm atrași de nostalgii periculoase”. Director IICCMER: “Valul extremist are toate condițiile să…

Președintele Nicușor Dan: Am primit sute de pagini de materiale ”relevante” despre problemele din Justiţie

Constanța: Nou port la Canalul Dunăre-Marea Neagră | AUDIO

Târg Regal de Crăciun la Săvârșin | AUDIO

Primarul General, Ciprian Ciucu: Capitala este aproape în faliment, cu două mari găuri bugetare, la Transport și Termoficare…

Guvernul a înființat Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției

Taxă specială pentru turiștii care vin în București

Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…