Confidenţialitate


Timiș: Corturi pentru refugiați instalate în cadrul unui exercițiu MAI


Timiș: Corturi pentru refugiați instalate în cadrul unui exercițiu MAI

Ministerul de Interne a intalat o tabără pentru refugiați, în judetul Timiș, în cadrul unui exercițiu, prin care vrea sa-si testeze capacitatea dea areactiona la valul refugiatilor. O astfel de tabără este amplasată în apropierea localităţii Lunga, iar o alta urmează să fie amplasată în zona Stamora Moraviţa.

În aceste tabere sunt verificate resursele şi capabilităţile necesare desfăşurării activităţilor specifice la frontieră, respectiv trierea, înregistrarea, amprentarea şi identificarea cetăţenilor străini, precum şi a procedurilor care se aplică în astfel de situaţii, anunta Ministerul de Interne.

Totodată, forțele Ministerului Afacerilor Interne – polițiști de frontieră, reprezentanți ai structurilor de imigrări, jandarmi, polițiști și pompieri desfășoară şi alte misiuni specifice, în scopul dezvoltării unui răspuns integrat la provocările actualului mediu de securitate.
Ministerul Afacerilor Interne anunta ca activităţile care se derulează la frontiera cu Serbia sunt măsuri cu caracter preventiv.

Sursa foto: www.opiniatimisoarei.ro


Ultimele stiri
Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează