Confidenţialitate


Timiș: Cei trei supraviețuitori ai accidentului de pe DN6, în care au murit șapte suporteri ai PAOK Salonic, au fost internați. 200 de suporteri greci au venit la spital | AUDIO


Timiș: Cei trei supraviețuitori ai accidentului de pe DN6, în care au murit șapte suporteri ai PAOK Salonic, au fost internați. 200 de suporteri greci au venit la spital | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Cei trei supraviețuitori ai accidentului de marți, de pe drumul național 6, în care au murit alte șapte persoane, sunt internați la Spitalul Județean Timișoara. Cu toții sunt suporteri ai echipei PAOK Salonic. Unul este în stare gravă, iar ceilalți doi au leziuni mai ușoare. Aseară, 200 de suporteri greci au ajuns la Timișoara și au mers la Spitalul Județean pentru a afla informații legate de cei trei supraviețuitori. La Timișoara a sosit și ambasadorul Greciei la București, care i-a vizitat pe cei trei răniți.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Unul dintre suporterii răniți are multiple fracturi de coloană cervicală, fracturi costale și claviculă, fiind internat în secția de terapie intensivă a Clinicii de Politraumatologie.
Al doilea rănit are fracturi de coloana cervicală și o plagă la nivelul capului, fiind internat în secția de ortopedie, iar cel de-al treilea, care are leziuni ușoare, a fost internat în secția de neurochirurgie.

Aseară, patru autocare cu 200 de suporteri greci care se îndreptau spre Franța, acolo unde echipa lor favorită urma să joace cu Lyon, s-au întors de la Budapesta la Lugoj și apoi au ajuns la Timișoara pentru a afla informații despre cei trei supraviețuitori ai accidentului.

La Spitalul Județean din Timișoara a fost desfășurat un important dispozitiv de jandarmi și poliție care i-a supravegheat în permanență. Oamenii legii i-au însoțit pe cei 200 de suporteri până în fața unității sanitare unde s-au întâlnit cu ambasadorul Greciei în România, venit la Timișoara. Patru dintre ultrașii PAOK i-au vizitat pe doi dintre răniții accidentului de pe DN6.

Apoi, suporterii echipei au plecat spre locul accidentului unde au aprins lumânări după care s-au întors în Grecia. Trupurile celor șapte suporteri morți în accident au fost duse la morga spitalului din Lugoj, urmând să fie preluate de autoritățile elene. Victimele aveau între 28 și 30 de ani și erau din zona Katerini-Salonic.

Clubul de fotbal PAOK a anunțat deja că va suporta cheltuielile de repatriere.

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis și președintele echipei Paok Salonic au fost printre primii care au transmis mesaje de condoleanțe famiilor suporterilor care și-au pierdut viața pe șoseaua morții din Timiș.

La fel și ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a transmis un mesaj omologului său grec. Iar suporterii alb violeți au anunțat că strâng bani pentru familiile victimelor.


Ultimele stiri
Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare

Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă, aer condiționat și asistență medicală în centrele de examen…