Confidenţialitate


Theresa May anunţă începerea negocierilor Brexitului pe 19 iunie


Theresa May anunţă începerea negocierilor Brexitului pe 19 iunie

Premierul britanic Theresa May a anunţat luni că negocierile oficiale între Londra şi Uniunea Europeană (UE) cu privire la Brexit vor începe pe 19 iunie, la 11 zile după alegerile legislative anticipate de săptămâna viitoare, potrivit postului Sky News, citat de Reuters.

Săptămâna trecută, Michel Barnier, însărcinat de Comisia Europeană (CE) să negocieze Brexitul, declara că speră ca primele discuţii cu Londra să aibă loc în săptămâna care începe pe 19 iunie.

Britanicii se prezintă la urne pe 8 iunie, în cadrul unor alegeri legislative anticipate.

Premierul britanic se aşteaptă să primească prin acest scrutin un mandat solid în vederea abordării negocierilor cu Bruxellesul de o poziţie de forţă.

Însă susţinerea faţă de conservatori, arată sondajele din ultimele zile, a scăzut semnificativ.

”Aceste negocieri vor începe la 11 zile după ziua alegerilor, fără amânare. Nu va exista vreo tragere de timp. Europenii sunt pregătiţi. Acesta este calendarul stabilit”, le-a spus ea unor susţinători, într-o întâlnire în cadrul campaniei electorale la Londra.


Ultimele stiri
Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…