Confidenţialitate


Teroristul Said Kouachi, înhumat la Reims


Said Kouachi, unul din cei trei autori ai atentatelor de săptămâna trecută de la Paris, a fost înhumat în oraşul Reims, din nord-estul Franţei.

Numele cimitirului nu a fost divulgat din motive de securitate.

La ceremonia funerară au asistat doar câţiva membri ai familiei, sub atenta supravegherea poliţiei.

Primarul din Reims s-a opus acestei înmormântări, invocând riscul de tulburare a ordinii publice, dar a fost obligat de lege, întrucât Said Kouachi a locuit în oraş timp de 2 ani.

Fratele acestuia, Cherif Kouachi, ar urma să fie înhumat la periferia Parisului, în comuna Gennevilliers, unde a stat împreună cu soţia sa.

Cât priveşte trupul celui de-al treilea jihadist, Amédy Coulibaly, asasinul unei poliţiste şi autorul unei sângeroase luări de ostatici într-un supermarket din Paris, rudele sale din Mali n-a luat vreo decizie.


Ultimele stiri
TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează