Confidenţialitate


Tătaru: Putem reveni la viaţa „cvasi-normală” în iulie. Un al 2-lea val nu ar avea amploarea primului


Tătaru: Putem reveni la viaţa „cvasi-normală” în iulie. Un al 2-lea val nu ar avea amploarea primului

Ne putem gândi să revenim la o viaţă „cvasi-normală” la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august și la un al treilea val de relaxare din 15 iulie, spune ministrul Nelu Tătaru.

Dacă va veni un al doilea val de infectări, nu va fi la fel ca primul, crede acesta.

Tătaru a spus la Digi24 că evaluarea primei etape de relaxare a arătat faptul că, respectând precauțiile, se poate trece la un nivel următor.

„Dacă mergem pe acest ritm, ne putem gândi din 15 iulie la a treia etapă de relaxare. La sfârșitul lui iulie – începutul lui august putem să ajungem la o viață cvasi-normală”, a spus Tătaru, adăugând că există totuși posibilitatea ca transmiterea virusului în comunitate să persiste pe parcursul acestei veri.

Ministrul a vorbit despre un studiu de seroprevalență, care va arăta cât suntem de imunizați, câți am trecut prin boală, dar și ce previziuni sunt.

Studiul vizează 29.019 subiecți din toată țara, pe 9 grupe de vârstă, din care pacienții aleși prin eșantion vor merge la 3 laboratoare pentru analize sau evaluarea perioadică, iar INSP va face, cu acordul lor, teste serologice.

„Ne va spune câți dintre noi am trecut prin boală și previziuni pentru un viitor episod. Așa putem previziona un eventual val 2”, a spus Tătaru.

Întrebat dacă va veni un al doilea va la toamnă, ministrul a răspuns că în general o pandemie merge cu epidemii sezoniere 1 an sau 2.

„Eu cred că al doilea val nu va mai fi ca acest prim val, dar trebuie să fim pregătiți pentru orice”, a conchis Tătaru.


Ultimele stiri
Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…

Guvernul deblochează plata salariilor restante ale angajaților de la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, anunță președintele Consiliului Județean