Confidenţialitate


Tătaru: În 2-3 săptămâni, ne putem aştepta la scăderea numărului de îmbolnăviri


Tătaru: În 2-3 săptămâni, ne putem aştepta la scăderea numărului de îmbolnăviri

Suntem în a treia a zi în care se raportează peste 4 mii de cazuri noi de Covid.

Abia peste 2 săptămâni vom vedea o scădere a numărului de cazuri zilnice, pentru că atunci se vor resimţi efectele restricţiilor referitoare la evenimente private şi la restaurante, cinematografe si teatre- spune ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„Vom avea creşteri și în următoarele zile, efectele restricțiilor de acum două zile ar trebui să își facă efectele în următoarele două – trei săptămâni, dar ține foarte mult de fiecare dintre noi”, a spus ministrul, după o vizită în judeţul Iaşi la deschiderea spitalului mobil din Leţcani.

Întrebat despre numărul mare de cazuri noi înregistrate în ultimele 24 de ore, Tătaru a afirmat că, „după cum se poate vedea, sunt aceleași județe și municipiul București în care avem o creștere a transmiterii în comunitate. Vom avea o creștere progresivă și în următoarele zile”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

S-a stabilit vineri un nou record în secţiile de Terapie Intensivă: 726 de pacienţi în stare gravă.

Ministrul Sănţăţii spune că încă nu s-a depăşit numărul de paturi de la ATI pentru bolvanii Covid:

“Există spitale în ţară care au paturi goale. Noi facem reevaluări la fiecare spital în parte. Şi cerem spitalelor să facă diferenţierea între terapie intensivă şi cea intermediară.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

O alta problema in sectiile de Terapie Intensiva ar fi lipsa medicilor. Nelu Tataru spune ca dupa examenul de rezidentiat din 15 noiembrie, in spitalele din toata tara vor ajunge tineri medici care se vor specializa in acest domeniu:

“Avem 1.800 de medici de terapie intensivă. Noi am suplimentat la rezidenţiat. Au ieşit de pe băncile specialităţii 158 de medici de terapie intensivă. În concursul de rezidenţiat o să avem 151 de viitori medici de terapie intensivă. ”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Sanatatii a adus clarificari si in privinta modului de calcul a ratei de infectare la 14 zile, in functie de care se impun restrictii.
Nelu Tataru a explicat de ce sunt excluse focarele din acest calcul:

“Acele focare sunt în cămine de bătrâni sau de copii. Sunt ţinute sub control. Aşa că noi luăm în calcul doar transmiterea în comunitate şi luăm măsuri în consecinţă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)