Confidenţialitate


Țarska Bistrița, reședința de iarnă a regilor Bulgariei | GALERIE FOTO


Țarska Bistrița, reședința de iarnă a regilor Bulgariei | GALERIE FOTO

La aproape 70 de kilometri sud de capitala bulgară Sofia este Țarska Bistrița, un loc al cărui nume te duce cu gândul la meleagurile transilvane. Este de fapt reședința de iarnă a regilor Bulgariei, un castel cu aspect de conac boieresc, construit la finele secolului XIX, în stil tradițional bulgăresc și cu multe influențe europene.

Locul este la 30 de minute de mers pe jos din stațiunea de schi Borovets, pe o șosea care urcă lent pe munte, printre brazi. La un moment dat șoseaua se intersectează cu liniile de teleferic dar și cu o pârtie.

Schiorii coboară lin, lasă schiurile, traversează șoseaua, care nu este dens circulată, și își continuă cursa spre poalele muntelui.

Lângă inedita intersecție este și intrarea în complexul regal. Cu un parc imens, acum acoperit cu zăpadă, și un drum cu ghețuș, conacul regal, construit din lemn și piatră, are un farmec aparte.

Locul este îngrijit de câteva persoane, care dau zăpada și au grijă ca palatul să fie pregătit în cazul în care sosesc membri ai familiei regale. Regele Simeon obișnuiește să vină des aici, cu familia sa, dar în această iarnă, probabil forțat și de vârstă, a rămas în Spania.

Castelul este închis pentru turiști, dar drumul până acolo nu e degeaba pentru că perisajul este deosebit. O curtea imensă, păzită de vreo cinci pisici și doi câini, cu mini-teren de fotbal, acum acoperit de nea, și locuri de relaxare.

Un râuleț străbate proprietarea și formează vreo 5 cascade mici dar spectaculoase.

Se poate vizita mica bisericuță, în care sunt în permamență, la difuzor, imnuri religioase, expoziția de pictură, cu opere ale artiștilor bulgari, profesioniști sau amatori, dedicate familiei regale say acestui loc de poveste. Nu în ultimul rând, pasionații de tehnică pot vedea centrala hiroelectrică Siemens în care turuie neîntrerupt un motor care a pornit pentru prima dată în 1912.

Cu o istorie tumultoasă, de la inaugurare, până la revenirea în Bulgaria a regelui Simeon, ca premier al țării, Țarska Bistrița este acum un loc de relaxare pentru numeroșii turiști care vin la Borovets.

FOTO: Emanuel Neacșu


Ultimele stiri
Idolul din Arcuș. Ce reprezintă figurina feminină de lut veche de peste 7.500 de ani, descoperită în timpul…

Instanța Supremă cere sesizarea Curții de Justiție a UE privind legea pensiilor magistraților. CCR ar putea amâna următoarea…

Premierul Ilie Bolojan: Absolvenții de Medicină care au beneficiat de pregătire la buget și de rezidențiat plătit de…

Sociologul Vladimir Ionaș: România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, pentru că nu știu dacă își va mai…

Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii și amenințărilor din mediul online | AUDIO

Bărbat, propus pentru arestare preventivă într-un dosar de trafic de arme. Ar fi vândut ilegal arme letale și…

Dominic Fritz a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Timișoara. Primarul va ataca decizia la Înalta…

STUDIU: Bebelușii de doar două luni pot sorta obiectele în categorii vizuale | AUDIO

Clotilde Armand câștigă definitiv procesul cu Romprest și reclamă „cel mai mare furt din bani publici din România…

Parlamentul European adoptă măsuri suplimentare pentru protejarea agriculturii statelor membre în cadrul acordului Mercosur | AUDIO