Confidenţialitate


Tarom, al patrulea director în acest an


Tarom, al patrulea director în acest an

Ileana Daniela Dragne este noul director general interimar al companiei de stat Tarom, cu un mandat de o lună de zile, au declarat miercuri reprezentanţii acţionarului majoritar al companiei, Ministerul Transporturilor.

În luna septembrie board-ul Tarom i-a prelungit mandatul cu încă o lună directorului general interimar, pilotul Florin Susanu, însă aceasta i-a delegat atribuţiile lui Alexandru Frunză, directorul financiar al societăţii.

Dragne este al patrulea director general al Tarom în acest an, după Florin Susanu, Dan Iulius Plaveti şi Eugen Davidoiu.

 

Demisia lui Davidoiu a venit după ce premierul Mihai Tudose a decis efectuarea unei verificări de către Corpul de Control al primului-ministru la Tarom şi la Compania Naţională de Investiţii.

Premierul i-a reproşat luna trecută ministrului Transporturilor lipsa de perfomanţă a companiei aeriene, care a încheiat primele şase luni ale acestui an cu pierderi de peste 100 de milioane de lei.

„Avem şi cifre proaste. Domnule ministru Cuc, acum trei săptămâni v-am întrebat de ce i-aţi prelungit mandatul cu patru luni celui de la Tarom (Eugen Davidoiu – n.r.) şi mi-aţi spus că vă asumaţi, că aveţi încredere în el şi că ştie ce are de făcut. Aşa este?”, l-a întrebat premierul pe Răzvan Cuc, acesta dându-i dreptate.

Tarom estimează că va înregistra în acest an pierderi în valoare de 41,2 milioane lei, în scădere cu 12,3% faţă de nivelul de anul trecut.

Bugetul companiei arată că 2017 ar urma să fie al zecelea an de pierderi pentru Tarom, având în vedere că societatea nu a mai înregistrat profit din 2007.

Tarom este al treilea transportator aerian de pasageri din România, din punct de vedere al numărului de pasageri transportaţi în 2016, după Wizz Air şi Blue Air.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”