Confidenţialitate


Tăriceanu – convins că trebuie miniştri politici


Tăriceanu – convins că trebuie miniştri politici

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat astăzi, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare, că propunerile PSD pentru Ministerul Justiţiei şi cel al Mediului de afaceri sunt foarte bune având în vedere ” tensiunile care au dominat spaţiul public”, chiar dacă el rămâne la convingerea că un guvern politic trebuie să aibă „în exclusivitate” miniştri politici.

„Am avut o şedinţă a coaliţiei de guvernare. Am discutat cu colegii noştri despre numirile care vor fi făcute, însă, având în vedere că PSD urmează să aibă Comitetul Executiv în care vor aproba aceste numiri, trebuie să aşteptaţi decizia politică a lor şi a primului-ministru pentru a afla numele. Ceea ce vă pot spune este că propunerile care ne-au fost prezentate ni s-au părut nişte propuneri foarte bune”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

„Eu rămân la convingerea mea că un guvern politic trebuie să aibă în exclusivitate miniştri politici. Dar soluţia pe care a propus-o PSD-ul mi se pare în acest moment bună pentru rezolvarea problemei având în vedere şi tensiunile care au dominat spaţiul public, criza politică pe care am traversat-o. Cred că este o alegere bine făcută”, a completat copreşedintele ALDE.

Întrebat dacă a discutat cu Tudorel Toader, vehiculat că va prelua conducerea Ministerului Justiţiei, Călin Popescu Tăriceanu a evitat să dea un răspuns precis, spunând doar că „nu îi place să comenteze ştirile care apar pe surse”.

Rectorul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Tudorel Toader, fost judecător la Curtea Constituţională, este luat în calcul pentru a prelua postul de ministru al Justiţiei, rămas vacant după demisia lui Florin Iordache.


Ultimele stiri
Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează