Confidenţialitate


Târguri de Florii și Paști în țară


Târguri de Florii și Paști în țară

Ateliere de lumânări sau de încondeiat ouă, produse tradiționale, spectacole și concerte susținute de trupe în vogă. Sunt, în linii mari, evenimentele care îi așteaptă pe cei care vizitează târgurile de Florii și Paști deschise în această perioadă.

În Piața Mare din Sibiu, a început a opta ediţie a Târgului de Paşti, care reunește zeci de expozanți cu produse de sezon. Noutatea acestei ediţii este atelierul de lumânări, în care oricine îşi va putea face propriile lumânări printr-o ”tehnică străveche”. În centru va fi amenajată o zonă de agrement, iar un trenuleţ turistic va plimba vizitatorii prin centrul medieval al Sibiului.

Bucureștenii sunt așteptați în Piața Constituției, la Târgul de Paşti “Tradiţii şi flori de sărbători”, care va fi deschis zilnic până pe 17 aprilie. La cele peste 100 de căsuţe se găsesc produse tradiționale româneşti, dar vor avea loc și expoziţii, ateliere pentru copii și concerte. Printre cei care vor urca pe scenă se numără Inna, Vunk și Carla’s Dreams. De adăugat că RATB înfiinţează o linie specială de autobuze pentru Târgul din Piaţa Constituţiei.

Tot în Capitală, în curtea Ministerului Agriculturii, weekendul acesta are loc un Târg de Florii, de unde vor putea fi cumpărate bucate tradiționale din diferite regiuni ale țării.

Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, podoabe şi multe altele vor putea fi cumpărate la Târgul de Florii de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din București.

Timp de trei zile, vizitatorii vor avea prilejul de a-i cunoaşte şi de a sta de vorbă cu cei care au meşteşugit lucruri frumoase: încondeietoare, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, olari, iconari, lingurari, pielari, rudari.

Târgoveţii vor găsi şi preparate aromate: cozonaci şi plăcinte, fel şi fel de dulciuri din Teleorman, turtă dulce de Harghita, miere de albine, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă şi dulceaţă.

Târgul este deschis între orele 10.00 şi 18.00, iar preţul unui bilet este de 4 lei, 2 lei (elevi, studenţi, pensionari).


Ultimele stiri
Atacul elevului din Bistrița. Profesorul Valentin Negoi: Avem Comisie antiviolență și Comisie antibullying. „Pe acte, cum s-ar zice,…

SRI avertizează cu privire la o tentativă de sabotaj la o fabrică de armament din Brașov. Este vorba…

Israel: Alegeri decisive, marți, după trei ani de război. Partidul premierului Netanyahu se confruntă cu opoziția condusă de…

Ilfov: Accident rutier în Ciolpani, între un autobuz și o autoutilitară. Două persoane au fost duse la spital…

Aproape 700.000 de euro au dispărut din Biroul Vamal de la Aeroportul Otopeni. A fost sesizată Poliția |…

Situația de criză pe piața carburanților ar urma să fie prelungită până la 31 ianuarie 2027 | AUDIO

Cum vor fi plătite gărzile medicilor. Alexandru Rogobete anunță un sistem progresiv, iar rezidenții vor fi incluși |…

Taxă de doi euro pentru coletele din afara UE. Ce se schimbă pentru cumpărătorii de pe Temu |…

Brașov: Incendiu la o casă în localitatea Bran. O femeie a suferit arsuri

Academia Europa FM. În ce măsură sunt expuși tinerii din România fenomenului extremist?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează