Confidenţialitate


Târgul Creatorilor Populari, cel mai mare târg de meșteșugari din România


Târgul Creatorilor Populari, cel mai mare târg de meșteșugari din România

Cunoscut şi sub denumirea de ”Târgul de Sfânta Maria”, Târgul Creatorilor Populari reuneşte încă din 1983 meşteri populari de diferite etnii şi din diverse zone etnografice ale ţării. Peste 250 de meșteri populari din România și Republica Moldova vin în acest weekend la Muzeul ASTRA din Sibiu pentru a participa la a 35-a ediție a celui mai mare târg de meșteșugari din România.

Pe lângă expozanții cu produse tradiționale din toată țara, până duminică 19 august, muzeul va găzdui și concerte, dansuri populare dar și ateliere demonstrative de tors, țesut, croit, cusut sau brodat ii și cămăși tradiționale.

”Și în acest an, evenimentul va sta sub semnul interactivității și asta pentru că ne dorim să încurajăm o simbioză între minunile pe care le crează meșterii populari, pe de o parte, și vizitatorii Muzeului. Meșterii populari se vor răspândi prin Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, unde vor susține ateliere interactive.

Practic, <> devine locul unde cei care vin în vizită fac cunoștință cu produsele și poveștile autentice făurite în inima satului românesc. Vorbim despre oale, străchini, icoane, țesături, ii, cămăși populare, pălării, mobilier pictat și alte valori. Acest capitol al menținerii meșteșugurilor tradiționale în prim plan este unul dintre obiectivele pe care ni le propunem an de an”, a declarat Ciprian Ştefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

11 membre ale șezătorii online Semne Cusute, coordonate de doamna arhitect Ioana Corduneanu, vor susține pe toată durata târgului ateliere demonstrative de tors, țesut, croit, cusut sau brodat ii și cămăși tradiționale la Gospodăria din Râșculița. De asemenea, începând de joi, 16 august, până duminică, 19 august, la Muzeul ASTRA vor avea loc workshopuri de dansuri populare organizate de Ansamblul Tudoritele din raionul Ungheni, Rep Moldova. În program mai sunt ateliere de teatru intearctiv (Teatrul Mic din Sibiu ), workshopuri de dansuri săsești și spectacole de dansuri populare și de muzică populară la Târgul de țară în Muzeul în aer liber.

Proiectul se desfășoară în contextul Anului European al Patrimoniului Cultural (EYCH 2018).


Ultimele stiri
Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO