Confidenţialitate


Tăierile ilegale de păduri din România sunt prezentate în presa britanică


Tăierile ilegale de păduri din România sunt prezentate în presa britanică

Fenomenul tăierilor ilegale de păduri în România este prezentat pe larg de jurnaliștii publicației britanice “The Guardian”.

Aceștia amintesc că din 2014 și până în prezent 6 pădurari au fost uciși și alți cel puțin 180 au fost loviți și amenințați, după ce au vorbit despre furtul de lemne.

“Pădurile dispar și totul se face cu complicitatea celor care le au în pază”, mai scrie “The Guardian”.

În sătucul Deia, din județul Suceava, Ilie Bucșă și fratele lui Dumitru se tem în fiecare zi pentru viața lor.

După ce au fost agresați, nu mai ies din casă decât înarmați.

Recent, cineva le-a omorât peștii, după ce a turnat antigel în iazul pe care îl dețin.

Cei doi frați au depus periodic sesizări despre exploatarea ilegală a lemnului din zona în care locuiesc – scrie “The Guardian”.

Și nu mică le-a fost mirarea, când, luna trecută, au fost sunați de la București și li s-au cerut dovezi cu privire la grupurile infracționale organizate care se ocupă de furtul din păduri.

Procurorii au deschis dosar penal pentru furt de cherestea de 2,5 milioane de lei.

Cu spaimă trăiesc zeci de pădurari români care au dezvăluit cum și cât se fură din pădurile României.

Unul dintre ei a început să vorbească despre tăierile ilegale, după ce s-a simțit nedreptățit la împărțirea banilor.

Pentru fiecare metru cub tăiat ilegal, i se promiteau 30 de lei. Pe hîrtie apare altceva

Situația a scăpat de sub control. Autoritățule centrale nu cunosc cu adevărat dimensiunea dezastrului din pădurile României.

Nu folosesc imagini din satelit, susține Ciprian Gălușcă, de la “Greenpeace România”.


Ultimele stiri
Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează