Confidenţialitate


Sute de mii de tineri din lume, solidari cu marșul pentru înrăsprirea legislației privind armele în SUA


Sute de mii de tineri din lume, solidari cu marșul pentru înrăsprirea legislației privind armele în SUA

Sute de mii de americani au participat sâmbătă la ”Marșul pentru viața noastră”.Oamenii cer un control mai strict al armelor – după ce luna trecută, 17 adolescenți au fost uciși într-un liceu din Florida. Organizatorii au fost chiar supraviețuitorii atacului, care au venit cu pancarte pe care scrie ”STOP” sau ”Never Again” – să nu se mai întâmple niciodată.

Punctul central al manifestărilor a fost  Wahington DC. Tinerii au urcat pe scenă și au ținut discursuri despre efectele dezastruoase ale legislației prea blândă a armelor. Mulți dintre cei care au luat cuvântul sunt supraviețuitori ai celui mai recent atac de la un liceu din Florida.

Participanții vor ca politicienii să ia decizii imediate privind armele de foc, inclusiv interzicerea armelor de asalt.

Nu dorim ca ceea ce a fost în Parkland – să se mai repede, este mărturia unei tinere.

 

Manifestări de solidaritate au avut loc  în mai multe zone din Statele Unite, dar și în întreaga lume, precum Londra, Geneva sau Sydney.

Actorii și cântăreți celebri au fost la unison cu tinerii care au ieșit  pe străzile marilor orașe.  Printre vedetele care susțin marșul este și actorul Jim Carey  a postat un mesaj pe rețeaua de socializare Twitter, în care cere Congresului american să însăsprească legislația privind controlul armelor.

Today our nation’s youth are demanding their basic human right to go to school without dying in the name of greed. It’s time for Congress to act like adults worthy of their office. PASS TOUGHER GUN LAWS! BAN THE AR-15! STOP TAKING NRA BLOOD MONEY! ENOUGH IS ENOUGH! #neveragain pic.twitter.com/Hhg0Qltnjr

— Jim Carrey (@JimCarrey) 24 martie 2018


Ariana Grande, Miley Cyrus, Demi Lovato și mulți alți artiști au urcat pe scenă la Washington într-un concert in memoria victemelor.

Pe 14 februarie, 17 adolescenți au murit la un liceul din Parkland, Florida – după ce Nikolas Cruz a deschis focul în campus. Acesta s-a predat poliţiei fără să opună rezistenţă și prezent în fața instanței și-a recunoscut fapta.

 

 


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…