Confidenţialitate

SUS CORTINA! Actrița Irina Movilă în ”Lut”, cea mai recentă premieră a Teatrului Național București – VIDEO

Actrița Irina Movilă prezintă luni, 15 februarie, în rubrica ”Sus cortina!”, cea mai recentă premieră a Teatrului Național București, spectacolul „Lut” („Klei”, 2002). Este cel mai cunoscut text dramatic al autoarei olandeze Marijke Schermer (născută în 1975 la Amsterdam), care a scris peste 10 piese de teatru și două romane. În 2009, Marijke Schermer a primit Premiul pentru Literatură „Charlotte Kohler”.

Amănunte – la ora 16.50, la Europa FM.

În montarea de la TNB, realizată de regizorul Vlad Massaci, Irina Movilă interpretează rolul ”Dora”.

În urmă cu 15 ani, Dora a fost părăsită într-un mod crud de bărbatul pe care l-a crezut marea ei iubire. De atunci, s-a retras într-un ținut pustiu, cu un nesfârșit cer cenușiu deasupra capului și înconjurată de o nesfârșită mlaștină de lut. Toți cei care o iubesc, soț, fiică, soră, au urmat-o de bunăvoie în acest exil melancolic, considerând că o jumătate de Dora înseamnă mai mult decât nicio Dora. O poveste de viață, pe care toți o consideră încheiată. Până când iubitul jelit de parcă ar fi fost mort decide să se întoarcă. Din curiozitate, din plictis sau poate din dorința de a o recâștiga pe femeia abandonată. Povestea care părea definitiv încheiată are nevoie de un epilog, de o lespede peste un trecut de care Dora trebuie să hotărască acum dacă dorește să se despartă. Teatrul Național București

Actrița Irina Movilă spune că a așteptat primele reprezentații cu emoții pentru că spectacolul nu propune un divertisment facil, ci partituri complexe în interpretarea unor actori cu experiență.  Cristina Constantinescu, colega lor de scenă, debutează cu acest spectacol.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Alături de Irina Movilă, din distribuție fac parte actorii Mircea Rusu, Claudiu Istodor, Natalia Călin și Cristina Constantinescu. Următoarea reprezentație a spectacolului „Lut” este programată în seara de 18 februarie la Teatrul Național București.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Irina 2 Irina1 Irina3

Irina Movilă

n. 05.07.1966, Bucureşti

În stagiunea curentă joacă în:

Lut

Revizorul

Terorism

Roluri la TNB:

Dora – “Lut” de Marijke Schermer, regia Vlad Massaci, 2016

Femeia – “Terorism” de Frații Presniakov, regia Felix Alexa, 2015

Artemii Zemlianika, directoarea spitalului – “Revizorul” de Nikolai Vasilievich Gogol, regia Felix Alexa, 2013

Varia – „Livada de vişini” de A.P. Cehov, regia Felix Alexa, 2010

Maria Sineşti – „Jocul ielelor” de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga, 2007

Marta – „Neînţelegerea” de Albert Camus, regia Felix Alexa, 2005

Hipolita, Titania – „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, regia Felix Alexa, 2003

Maria Antonovna, fiica primarului – „Revizorul” de Nicolai Vasilievici Gogol, regia Serghei Cerkasskiy, 2002

Veta – „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Felix Alexa, 2002

Activităţi în afara TNB

Roluri în teatru

Teatrul Mic: 1992 – 2001

„Puşca de vânătoare” de Yasushi Inoue 2001

Jessica – „Neguţătorul din Veneţia” de William Shakespeare, 2000

Domnişoara – „Sonata fantomelor” de August Strindberg, regia Cătălina Buzoianu

Agnes – „Şcoala femeilor” de J.B.P. Molière, regia Alexandru Dabija

Mary Smith – „Bigamul” de Ray Cooney, 1997

Melania – „Copiii soarelui” de Maxim Gorki, regia Cristian Hadji Culea, 1996

Maggie – „Fazanul” de Georges Feydeau, 1995

Elena din Troia – „Sfârşitul Troiei” de Walter Jens, regia Vlad Mugur, 1994

Maşa – „Pescăruşul” de A.P. Cehov, regia Cătălina Buzoianu, 1993

Mama – „Equs” de Peter Shaffer, 1992

Teatrul Naţional din Timişoara, 1999

Femeia în roşu – „Femeia în roşu” de Mircea Nedelciu

Roluri în film

Leo – „Dulcea saună a morţii”, regia Andrei Blaier, 2002

Petra – „Duşmanul duşmanului meu” regia Gustavo Graef – Marino, 1999

Maria – „Întoarcerea acasă”, regia Valerio Jalongo, (1998

Marina – „Eu sunt Adam”, regia Dan Piţa, 1996

Secretara – „Etajul 37″, regia Sylvain Guy, 1995

Fifi – „Pepe şi Fifi”, regia Dan Piţa, 1992

Sofia – „Hotel de lux”, regia Dan Piţa, 1992

Irina – „Inspectorul Van Lock”, regia C. Barroux, 1990

Mara – „Subspecii”, regia Ted Nicolaou, 1990

Ligia – „Cenuşa păsării din vis”, regia Dorin Mircea Doroftei, 1989

Cristina – „Moartea unui artist”, regia Horea Popescu, 1988

Proiect independent:

„Cearcănul de lângă soare”- recital poezie populară, Sala Radiodifuziunii Române, 2002

Teatru TV      

Miranda – „Don Juan sau Dragostea pentru geometrie” de Max Frisch, 1996

Eboli – „Carlos” de Friedrich Schiller, 1994

Rosalinda – „Cum vă place” de William Shakespeare

Nadia – „Insula” de Mihail Sebastian

Televiziune:

Cora – „Martorii” de Bogdan Ficeac, regia Dan Piţa, Şerban Marinescu, 2000 – 2001

Formaţie:

Academia de Teatru şi Film, Bucureşti, promoţia 1991, clasa profesor Mircea Albulescu

Nominalizări şi premii 

Cea mai bună actriţă – Festivalul Lumilor Latine, Arcachonn / Franţa, 1992

Cea mai bună actriţă – Festivalul de Film Geneva / Elveţia, 1993

„Cea mai valoroasă speranţă a cinematografului european” pentru rolul din „Pepe şi Fifi”, 1993

Premiul  PRO VICTORIA – „Placheta de aur”, acordat de Asociaţia Producătorilor, Autorilor şi Realizatorilor de Film pentru interpretare feminină

Membru al juriului:

Festivalul Internaţional pentru Audiovizual FIPA, Biarritz, Franţa. Juriul pentru seriale de televiziune, 1993

Festivalul de Film Francofon, Namur, Belgia. Juriul TV5 Pentru Documentar, 1993

Festivalul DAKINO, Bucureşti, România, 1995

Festivalul Filmului de Dragoste de la Mons, 2003

Participare la Festivalul Internaţional de Teatru de la Agrigento, Italia