Confidenţialitate


Supravietuitorii din elicopterul militar prabusit in Sibiu au fost operati


Cei doi militari răniţi sunt căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, în vârstă de 47 de ani, şi maistrul militar cls. I Valentin Bora, în vârstă de 41 de ani, după cum a anunţat MApN. Ei au fost aduşi în Bucureşti având arsuri şi fracturi. Comandorul Corneliu-Gabriel Titiana va mai fi operat, întrucât la investigaţii a fost descoperit un corp străin într-un plămân, care îi îngreunează respiraţia. El este, în continuare intubat. Şi Valentin Bora a fost operat sâmbătă noaptea. Luni va fi făcută o nouă evaluare a pacienţilor şi vor continua operaţiile ce vizează arsurile. În acest moment, pentru ambii militari, prognosticul este rezervat. Elicopterul militar care s-a prăbuşit vineri, în jurul orei 10.50, într-o zonă împădurită aflată între localităţile Laslea, Mălâncrav şi Iacobeni din judeţul Sibiu, aparţinea Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii. Opt militari din aparatul de zbor au murit, iar cei doi supravieţuitori au preluaţi de un elicopter SMURD şi duşi iniţial la un spital din Târgu Mureş.


Ultimele stiri
Bursele în anul școlar 2026 – 2027: cele sociale vor fi acordate pe toată durata anului școlar. Câți…

Gică Hagi a anunțat lotul României pentru primele patru partide ale naționalei din Liga Națiunilor. Pe cine se…

O nouă specie de pisică sălbatică, descoperită în Bolivia după mai bine de 100 de ani. Ce știu…

STUDIU: Vaccinarea copiilor a scăzut în mai multe țări europene. România a coborât sub 80% | AUDIO

Nicușor Dan: Este în derulare o anchetă MAE pe cazul Orlivka. Președintele Ucrainei a dat asigurări că școlile…

Avertismentul unui analist al agenției de rating Fitch: România se apropie de categoria ”junk” dacă actuala criză guvernamentală…

28 de posturi de conducere în cercetare au fost deblocate. Cum se va organiza concursul pentru viitorii directori…

Precizări de la Casa de Pensii după Curtea de Conturi a concluzionat că 2,2 milioane de pensii ar…

Cristian Tudor Popescu, despre șeful de partid care i-ar fi spus lui Nicușor Dan să-și vadă de țară,…

Cristian Tudor Popescu, despre șansele învestirii Guvernului Mureșan: „va fi un vot pentru Uniunea Europeană și reformarea României…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează