Confidenţialitate


Superliga: Universitatea Craiova – FCSB, 2-1


Superliga: Universitatea Craiova – FCSB, 2-1

Universitatea Craiova a învins FCSB cu 2-1 (1-1), duminică seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco”, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii de fotbal.

Oltenii au deschis scorul prin Bogdan Mitrea (’32, penalty), fost jucător la FCSB, care a marcat primul său gol pentru formaţia craioveană, notează Agerpres. Penalty-ul a fost acordat după un fault comis de estonianul Joonas Tamm la Jovan Markovic. FCSB a egalat în finalul primei reprize, prin Andrea Compagno (45+6, penalty), după o ciocnire între italian şi Nicuşor Bancu.

Universitatea a obţinut victoria prin autogolul lui Răzvan Oaidă (’66), care a deviat neinspirat în propria poartă.

Universitatea rămâne neînvinsă acasă în acest sezon, având patru victorii pe teren propriu.

FCSB a pierdut în ultimele două deplasări din Superligă şi nu are vreo victorie în ultimele meciuri de campionat (două egaluri, două eşecuri).

Antrenorul Nicolae Dică s-a declarat nemulţumit de evoluţia elevilor săi. “Se pare că sunt în zodia ghinionului. Numai un autogol nu am avut până acum!”, a spus tehnicianul.


Ultimele stiri
Nicușor Dan: „Nu se pune problema raționalizării carburanților”. Președintele va promulga legea bugetului pe anul în curs după…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…