Confidenţialitate


Super-eroii care trăiesc printre noi – GALERIE FOTO


Super-eroii care trăiesc printre noi – GALERIE FOTO

Deşi suntem tentaţi să credem că acest tip de oameni există doar în filme, oamenii cu super-puteri sau cu abilităţi ciudate se află printre noi, în viaţa reală.

Poate fi vorba despre oameni super flexibili sau care pot ingera orice obiect, până la cei care suportă temperaturi extrem de scăzute sau pot trage un întreg tren doar cu forţa dinţilor.

Wim Hof — “Omul de gheaţă”

Wim Hof este cunoscut în toată lumea pentru abilitatea sa de a rezista la temperaturi atât de scăzute încât unui organism normal i-ar provoca probleme grave de sănătate sau chiar moartea.

Rathakrishnan Velu

Rathakrishnan Velu a fost inclus în Cartea Recordurilor pentru că a reuşit să tragă prin forţa dinţilor un tren cu o greutate de peste 260 de tone pe o distanţă de peste doi metri.

Stephen Wiltshire

Stephen Wiltshire are capacitatea de a observa timp de doar câteva secunde fotografii ale unor oraşe şi apoi le reproduce în desenele sale cu o precizie extraordinară. Astfel, a reuşit să deseneze, din memorie, o imagine aeriană a oraşului Singapore, în cele mai mici detalii.

Daniel Browning Smith – “Omul de cauciuc”

Daniel Browning Smith este cel mai flexibil om din lume, recunoscut de Cartea Recordurilor, şi poreclit „Omul de cauciuc”. Omul de cauciuc a intrat în Cartea Recordurilor pentru flexibilitatea sa şi a devenit unul dintre cei mai faimoşi contorsionişti din lume.

Michel Lotito — “Omul mănâncă-tot”

Entertainer-ul francez Michel Lotito este celebru datorită faptului ca putea mânca lucruri necomestibile. Din “meniul” său făceau parte biciclete, televizoare, computere şi chiar un avion. Michel Lotito a decedat pe 25 iunie 2007.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează