Confidenţialitate


Suceava: Spitalul Județean a comandat ser antibotulinic pentru pacientul diagnosticat cu botulism


Spitalul Județean din Suceava a comandat serul antibotulinic pentru a-i salva viața bărbatului de 71 de ani, diagnosticat cu botulism.

Serul ar urma să ajungă cel târziu mâine dimineață, au spus reprezentanții unității medicale. Tratamentul complet costă aproape 11 mii de euro.

Conducerea Spitalului Județean Suceava a fost nevoită să cumpere serul antibotulinic din străinătate, în condițiile în care niciun spital din România nu-l are și niciun producător autohton nu are autorizație de punere pe piață a acestui ser.     Ministerul Sănătății anunță că, până la jumătatea lunii mai, vor ajunge în țară 300 de doze de ser antibotulinic.

Pacientul care are nevoie de acest tratament este intubat acum.

Bărbatul de 71 de ani, diagnosticat cu botulism în urmă cu câteva zile, le-a spus medicilor că a început să se simtă rău după ce mâncase macrou marinat, preparat în casă, şi cârnaţi pregătiţi la Crăciun şi păstraţi în untură.

În aceste condiții medicii trag un semnal de alarmă: această boală gravă poate fi cauzată de consumul unor alimente, în general conserve, insuficient preparate termic sau insuficient sterilizate. Netratată la timp, afecțiunea poate pune în pericol viața unui om.

 

 


Ultimele stiri
Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează