Confidenţialitate


Suceava: Președintele Klaus Iohannis va participa la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa omologului moldovean


Suceava: Președintele Klaus Iohannis va participa la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa omologului moldovean

 

Președintele Klaus Iohannis va participa astăzi la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa președintelui moldovean, Nicolae Timofti.

 

Ceremonia va avea loc la Universitatea ”Ștefan cel Mare”  din Suceava. După ceremonie cei doi vor susține o declarație de presă comună.
De asemenea, cei doi șefi de stat vor vizita Cetatea de Scaun a Sucevei.
Nicolae Timofti va primit titlul de Doctor Honoris Causa pentru promovarea parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru aprofundarea relațiilor dintre Republica Moldova si Romania, dar și pentru atenția acordată formării tinerei generații, a declarat rectorul universității,  prof. univ. dr. ing. Valentin Popa.

Decizia acordare a titlului academic a fost luată în 2013 la propunerea Facultății de Științe Economice și Administratie Publică, dar ceremonia nu a putut fi oficiată până acum.

 

 

 


Ultimele stiri
Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…

Guvernul deblochează plata salariilor restante ale angajaților de la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, anunță președintele Consiliului Județean