Confidenţialitate


SUCEAVA: Focar de COVID-19 la un centru de recuperare neuropsihiatrică


SUCEAVA: Focar de COVID-19 la un centru de recuperare neuropsihiatrică

Focar de COVID-19 la un centru de recuperare neuropsihiatrică din județul Suceava.

Peste 300 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, atât din rândul beneficiarilor, cât și al angajaților.

Alarma la centrul de la Sasca Mică s-a dat după ce un beneficiar care a fost internat la Spitalul Județean Suceava cu simptome de COVID-19 a fost confirmat cu această boală.

Ulterior, toți cei peste 600 de angajați și beneficiari de la Sasca Mică au fost testați, iar rezultatele au arătat că jumătate dintre ei au contactat boala.

Toate persoanele depistate pozitiv erau asimptomatice, motiv pentru care a fost aproape imposibil ca cineva să-și dea seama de amploarea fenomenului.

Cei 242 de beneficiari infectați cu noul coronavirus au fost plasați în izolare, într-o clădire separată, și li se administrează tratament de specialitate. În ceea ce-i privește pe cei 59 de angajați ai centrului de la Sasca Mică s-a solicitat sprijin din partea Prefecturii Suceava pentru a se găsi o locație în care să poată fi cazați și tratați.

Este al doilea centru medical din județul Suceava unde sunt confirmate cazuri de COVID-19. Precedenta situație s-a înregistrat la un centru de îngrijiri paliative din localitatea Ilișești, unde au fost confirmate 43 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus.


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră