Confidenţialitate


SUA: Violent incendiu de vegetaţie în California


SUA: Violent incendiu de vegetaţie în California

Un masiv incendiu de vegetaţie a izbucnit, lunim în regiunea Los Angeles, provocând evacuarea a circa 60.000 de locuitori din oraşul Irvine, în timp ce statul California este plasat în alertă roşie pentru incendii, relatează Agerpres, citând AFP.

Botezat “Silverado Fire”, incendiul a devastat sute de hectare în doar câteva ore, au informat pompierii.

Vântul violent care suflă în zonă, cu rafală de peste 100 de kilometri pe oră, înteţeşte focul şi, în acelaşi timp, împiedică intervenţia mijloacelor aeriene de luptă împotriva incendiilor.

Ca măsură de precauţie, autorităţile din Irvine au ordonat evacuarea a circa 60.000 de locuitori din cartierele potenţial ameninţate de flăcări. Toate şcolile situate în zonă, unde cerul era negru din cauza norilor denşi de fum, potrivit martorilor, au fost, de asemenea, evacuate, a făcut cunoscut sergentul Karie Davies de la poliţia din Irvine.

Mai multe autostrăzi au fost parţial blocate din cauza înaintării rapide a focului, fără să afecteze însă evacuările.

Serviciile meteorologice au plasat o vastă regiune din jurul oraşul Los Angeles în alertă roşie la incendii până marţi după-amiază din cauza vântului puternic şi foarte uscat care a început să bată.

Alerte similare sunt în vigoare în marte parte din California, în special în nordul statului.

Fenomenul este tipic pentru această perioadă a anului, dar episodul actual este deosebit de puternic şi reuneşte ‘condiţiile cele mai periculoase pentru incendii pe care le-am văzut din octombrie 2019’, când flăcările au determinat evacuări la periferia oraşului Los Angeles, ameninţând mai ales celebrul Muzeu Getty.

Pradă unei secete cronice agravate de schimbările climatice, vestul Statelor Unite a fost devastat în acest an de incendii de pădure de o amploare nemaiîntâlnită, cu 31 de morţi şi circa 17.000 de kilometri pătraţi de teren transformaţi în cenuşă în California de la începutul sezonului


Ultimele stiri
ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…