Confidenţialitate


SUA: Un copil de 2 ani şi-a împuşcat mortal tatăl în Florida


SUA: Un copil de 2 ani şi-a împuşcat mortal tatăl în Florida

Un băieţel de 2 ani şi-a ucis accidental tatăl în stattul american Florida, trăgând cu o armă încărcată lăsată nesupravegheată de părinţii săi.

Mama micuțului a fost pusă sub acuzare, relatează Agerpres, citând AFP.

La sosirea lor la domiciliul victimei, lângă Orlando, poliţia a descoperit-o pe femeie în timp ce îi făcea masaj cardiac soţului său.

Forţele de ordine au crezut iniţial că bărbatul de 26 de ani s-a împuşcat singur, dar cel mai mare dintre cei trei copii ai cuplului le-a spus anchetatorilor că autorul loviturii fatale a fost fratele său de 2 ani, a explicat şeriful comitatului Orange, John Mina.

Pistolul se afla într-un rucsac pe care mama îl lăsase nesupravegheat pe jos, iar copilul, după ce l-a găsit, şi-a împuşcat tatăl în spate, care se juca pe computer, se arată în documentele instanţei.

Cei cinci membri ai familiei, printre care o fetiţă de 5 luni, se aflau în aceeaşi cameră la momentul tragediei.

Ambii părinţi erau eliberaţi condiţionat după mai multe infracţiuni de neglijare a copilului şi consum de droguri, a subliniat şeriful.

“Proprietarii de arme care nu le depozitează în siguranţă sunt doar la o fracţiune de secundă distanţă de aceste tragedii”, a deplâns el.

SUA sunt în mod regulat îndoliate de astfel de tragedii. În august 2021, un copil de 2 ani a confiscat astfel o armă lăsată într-un rucsac, înainte de a-şi ucide mama aflată în mijlocul unei întâlniri pe Zoom, cu un glonţ în cap.

Acest accident intervine şi în timp ce dezbaterea privind reglementarea armelor de foc face ravagii în ţară, după mai multe atacuri armate mortale într-un supermarket, un spital sau chiar o şcoală primară.


Ultimele stiri
Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează