Confidenţialitate


SUA: Statul Georgia însăpreşte legislaţia avortului


SUA: Statul Georgia însăpreşte legislaţia avortului

Guvernatorul Georgiei a semnat, marţi, legea care le interzice femeilor din acest stat american conservator situat să avorteze din momentul în care se aud bătăile inimii fetusului, relatează AFP.

Textul reprezintă, în opinia criticilor săi, interzicerea de facto a avorturilor, odată ce inima poate fi auzită din a şasea săptămână de sarcină, când numeroase femei nu sunt conştiente de faptul că sunt, de fapt, însărcinate.

Guvernatorul republican Brian Kemp a semnat textul, unul dintre cele mai restrictive din SUA, în ciuda ameninţărilor cu boicotul exprimate public de unele staruri de la Hollywood.

Actori, printre care Alyssa Milano Ben Stiller şi Alec Baldwin, au declarat, într-un e-mail comun, că nu vor mai putea să muncească având “conştiiţa împăcată” în Georgia, o destinaţie populară pentru filmări, dacă legea va fi promulgată.

“Noi îi apărăm pe cei nevinovaţi, vulnerabili, pe cei care nu pot vorbi pentru ei înşişi”, le-a replicat guvernatorul, punându-şi semnătura pe document, ale cărui prevederi urmează să intre în vigoare în ianuarie 2020 şi care prevede excepţii în caz de viol, incest sau de pericol la adresa vieţii mamei.

 

Legea, care se înscrie într-o ofensivă pe toate fronturile ale opozanţilor avortului, vizează să testeze limitele hotărârii emblematice a Curţii Supreme a Statelor Unite ”Roe versus Wade” care a recunoscut, în 1973, dreptul femeilor de a acorta atât timp cât fetusul nu este viabil.

Texte similare, adoptate în Kentucky şi Mississippi, au fost blocate de tribunale şi este probabil ca legea din Georgia să aibă aceeaşi soartă.

Puternica organizaţie de apărare a drepturilor civice ACLU a anunţat că se va adresa tribunalului.

În cazul în care judecători federali blochează textul, statul Georgia urmează să facă apel, în speranţa de a ajunge până la Curtea Supremă şi de a o convinge să revină asupra hotărârii sale din 1973.

Strategia, care nu este nouă, a fost reluată viguros de la instalarea la cea mai înaltă jurisdicţie americană a doi magistraţi nominalizaţi de către preşedintele Donald Trump, care au ancorat instituţia în tabăra conservatoare.

Institutul Guttmacher, care apără dreptul de a dipune de propriul corp, a înregistrat peste 300 de măsuri care restrâng avortul, adoptate de la începutul anului, în 28 de state americane.

Ohio, Missouri şi Tennessee sunt, la fel ca Georgia, pe cale să adopte legi aşa-zise ale “bătăilor inimii”.

Legiuitorii din Alabama vor să le interzică medicilor să realizeze avorturi sub ameninţarea pedepsei cu închisoarea.


Ultimele stiri
În California, pedeapsa cu moartea a fost înlocuită cu închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării conditionate. Sunt vizați…

Un nou mesaj RO-ALERT de posibilă incursiune de drone la Tulcea

Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia

Papa Leon al 14-lea, turneu apostolic în America de Sud. Va vizita Uruguay, Argentina și Peru | AUDIO

Două noi ameninţări cu bombă au vizat aeronave care urmau să aterizeze pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni.…

Ioana Dogioiu, după plecarea din Guvern: Ilie Bolojan și-ar dori să guverneze din nou. Despre dinamica de putere…

Ministrul Finanțelor: Guvernul începe pregătirile pentru bugetul pe 2027. 49 din 56 de instituții au transmis propunerile de…

Avion al Marinei Naționale Franceze, în misiuni de supraveghere în Marea Neagră. Echipajul a alertat o navă comercială…

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență. Ar fi luat 5.000 de euro de la…

Neamț: Fragmentele de dronă descoperite în comuna Boghicea au fost detonate. Localnicii, avertizați prin mesaj Ro-Alert



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează