Confidenţialitate


SUA și Rusia convin să-și coordoneze raidurile în Siria


SUA și Rusia convin să-și coordoneze raidurile în Siria

Într-o scurtă întrevedere avută, orele trecute, la sediul ONU, șefii diplomaţiilor americană şi rusă au convenit o coordonare a raidurilor aviatice în Siria, pentru a evita incidentele.

O reuniune militară pe această temă va fi organizată în cel mai scurt timp.

Moscova a anunţat ieri că avioanele sale au lovit ţinte ale grupării teroriste Stat Islamic, însă relatări din teren sugerau că au fost atacate şi poziţii ale rebelilor, printre victime numărându-se şi civili.

Franţa a cerut, aseară, garanţii că avioanele ruseşti bombardează doar poziţii ale teroriştilor. Preşedintele rus, Vladimir Putin, este un aliat al regimului de la Damasc, iar intervenţia din aer răspunde unei solicitări a omologului sirian, Bashar Al-Assad, pe care Occidentul îl vrea înlăturat de la putere.


Ultimele stiri
Târgul de Crăciun din Sibiu și-a deschis porțile. Peste 120 de căsuțe și o Alee a Poveștilor îi…

Rude angajate în aceeași companie și acuzații de favoritism la Metrorex. Ce dezvăluie o anchetă despre personalul de…

România în Direct. „Șeful s-a supărat”. Este România lui Nicușor Dan isterică?

Salariile din TVR, mai mari decât în televiziunile private? Ce explicații oferă Adriana Săftoiu | AUDIO

Vâlcea: Cinci muncitori de pe platforma chimică, duși la spital în urma scurgerilor de clor la una dintre…

Pană globală a serviciilor Microsoft: Outlook, Teams și Copilot, afectate în 74 de țări, inclusiv România | AUDIO

Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări în UE. Reacția industriei de tutun | AUDIO

Eurovision Asia debutează la Bangkok. 11 țări intră în competiție la prima ediție a concursului | AUDIO

Ungaria reia producția cubului Rubik după mai bine de 40 de ani. Fabrica va produce un milion de…

Alertă pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Sunt emisii de clor la o instalație | GALERIE FOTO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează