Confidenţialitate


SUA se scuză în cazul spitalului bombardat


Armata afgană a solicitat raidul aerian american asupra spitalului din Kunduz, soldat cu 23 de morţi și 37 de răniți, a explicat generalul John Campbell, comandantul forţelor americane din Afganistan.

Pe 3 octombrie, forţele afgane au semnalat că erau atacate de talibani şi au cerut susţinerea forţelor americane. Spitalul era o bază a insurgenţilor talibani, a acuzat guvernatorul provinciei din nord-estul Afganistanului.

Organizaţia Medici fără Frontiere, care administra spitalul, a respins prezența talibanilor în unitatea medicală. În plus, potrivit legislaţiei umanitare, orice persoană rănită tratată într-un spital este considerată pacient, deci personal noncombatant, indiferent de ce parte a luptat anterior, a comunicat organizaţia umanitară internaţională.


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…