Confidenţialitate


SUA renunță să mai antreneze rebelii sirieni


Administraţia Obama va suspenda programul militar de 500 de milioane de dolari elaborat de Pentagon, prin care erau antrenati şi echipați militar rebelii sirieni, anunță site-ul publicaţiei The New York Times.

Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, s-a declarat nemulţumit de eforturile recente ale programului.

Luna trecută, doar “patru sau cinci” rebeli antrenaţi se aflau pe câmpul de luptă din Siria, în condiţiile în care programul ar fi trebuit să antreneze 5.400 de luptători anual.

După ce își vor încheia instrucția cei 150 de luptători ai opoziţiei aflaţi în unităţi de antrenament, nu se vor mai face recrutări. În schimb, un centru de antrenament mai mic va fi construit în Turcia, unde lideri ai opoziţiei vor învăţa manevre de operare din timpul raidurilor aeriene.


Ultimele stiri
Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…