Confidenţialitate


SUA: Președintele Biden și-a prezentat, în Congres, strategia de țară


SUA: Președintele Biden și-a prezentat, în Congres, strategia de țară

La o sută de zile de când a preluat mandatul, preşedintele Statelor Unite ale Americii a susţinut, miercuri seară, primul său discurs în faţa Congresului.

Joe Biden a făcut un apel ca legislativul să voteze agenda sa economică.

Flancat de vicepreşedintele Kamala Harris şi de șefa Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, liderul de la Casa Albă a încercat să menţină echilibrul între optimism şi pragmatism, sărbătorind progresul în lupta cu pandemia, după administrarea a aproximativ 220 de milioane de doze de vaccin anti-Covid şi din ajutorul oferit americanilor care se confruntă cu dificultăţi economice.

“Ştim cu toţii că viaţa ne poate pune la pământ. Dar în America nu stăm vreodată, niciodată, la pământ. Americanii se ridică mereu. Astăzi, asta facem”, a spus Joe Biden.

Estimate la peste 2,5 trilioane de dolari, planurile includ îmbunătăţirea infrastructurii apei, accesului la internet și intensificarea luptei cu schimbările climatice.

“American Jobs Plan (…) va ajuta milioane de oameni să îşi reia locurile de muncă şi carierele (…) Wall Street nu a clădit această ţară. Clasa de mijloc a construit-o. Şi sindicatele au construit clasa de mijloc. Toate investiţiile din American Jobs Plan vor fi conduse de un singur principiu: cumpăraţi produse americane”, a insitat Joe Biden.
.
„Banii din taxe vor cumpăra produse americane, ceea ce va crea locuri de muncă”, a completat președintele.

“Este timpul să creştem economia de jos (…) Nu voi impune creşteri de taxe pentru oamenii care câştigă mai puţin de 400.000 de dolari pe an”, a transmis Joe Biden, potrivit căruia, marile corporaţii şi cei mai bogaţi americani trebuie să îşi achite cota parte.

Planul de redresare în valoarea de 1,9 trilioane de dolari include, între altele, finanţarea pentru sistemul preşcolar universal, doi ani de colegiu comunitar gratuit şi un program naţional pentru îngrijirea copiilor.

“America va ţine piept practicilor comerciale neloiale care au subminat muncitorii şi industriile americane”, a opinat Joe Biden, referindu-se la războiul economic cu China.


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează