Confidenţialitate


SUA: Femeile vor putea face parte din trupele de comando


Pentagonul a ridicat interdicţia privind participarea femeilor la acţiuni de luptă, anulând astfel o regulă adoptată în 1994.

La mai puţin de un an după abolirea legii americane care obliga militarii homosexuali să îşi păstreze secretă orientarea sexuală sub pedeapsa excluderii din armată, ridicarea interdicţiei pentru femei de a participa la lupte constituie o nouă schimbare majoră de concepţie.

Astfel, peste 230 de mii de posturi în armata americană, multe dintre ele în infanterie şi marină, vor fi deschise şi femeilor.

Teoretic, în prezent, o femeie nu poate să facă parte dintr-o secţiune a infanteriei sau să conducă un tanc. Însă, în realitate, multe dintre ele au fost mobilizate în ultimii 10 ani în Irak şi Afganistan.

Începând din 2001, au murit 144 de femei, dintre care 79 în luptă, potrivit datelor oferite Pentagonului în februarie 2012.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează