Confidenţialitate


SUA: Este sau nu Donald Trump șantajat de Rusia?


SUA: Este sau nu Donald Trump șantajat de Rusia?

Rusia dezminte relatările potrivit cărora serviciile sale secrete ar deține mai multe înregistrări compromițătoare pentru președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump.

Purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a calificat aceste suspiciuni drept “literatură ieftină” și a spus că în acest fel s-ar urmări ca relațiile dintre cele două țări să se înrăutățească.

Pe site-ul de microblogging Twitter, Trump însuși a reacționat în stilul care-l caracterizează: “ȘTIRI FALSE – O VÎNĂTOARE DE VRĂJITOARE”.

 

Donald Trump urmează să-și preia oficial atribuțiile vinerea viitoare, pe 20 ianuarie.

Pe întreg parcursul campaniei electorale, el a adoptat o atitudine prietenoasă față de Moscova: l-a numit un “mare Iider” pe Vladimir Putin, a lăsat să se înțeleagă că nu-și va ajuta aliații din NATO în cazul unui atac (ceea ce a stîrnit îngrijorări în statele baltice) și a refuzat să facă publice informații legate de presupusele sale interese de afaceri în Rusia.

Nu mai departe de săptămîna trecută, serviciile secrete americane au dat publicității un raport potrivit cărora hackeri susținuți de Rusia au atacat serverele Convenției Naționale a Partidului Democrat, cu scopul de a influența rezultatul prezidențialelor din America.

Acum, însă, numeroase instituții americane de presă scriu că serviciile secrete ruse ar avea înregistrări compromițătoare cu Donald Trump, aflat – la Moscova – în compania unor prostituate.

Mai mult, dosarul ar include și detalii despre interesele financiare ale companiilor lui Trump în Federația Rusă și despre legăturile dintre consilieri de-ai săi și hackerii implicați în atacurile cibernetice asupra democraților.

De altfel, potrivit concluziilor oficiale ale serviciilor secrete americane, ordinul ca informațiile negative la adresa lui Hillary Clinton să fie făcute publice ar fi venit direct de la Kremlin.

Pe parcursul campaniei, Donald Trump a cerut explicit Moscovei să dezvăluie orice date ar fi avut în legătură cu acțiunile contracandidatei sale.

Președintele ales susține, în mesaje publicate cu majuscule pe Twitter, că nu ar avea nici o legătură cu Rusia – nici înțelegeri de afaceri, nici împrumuturi.

Potrivit BBC, sursa dezvăluirilor ar fi o serie de memorii întocmite de un fost agent secret britanic, iar CIA ar considera că informațiile respective sunt “credibile”.

Rezumate ale acestor documente ar fi fost prezentate deja președintelui ales, celui încă în funcție – Barack Obama – și liderilor de grup din Congresul Statelor Unite.


Ultimele stiri
Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…

Târgoviște: O adolescentă dată dispărută după ce a plecat de la un centru de plasament

Japonezii au alegeri parlamentare anticipate. Mersul la vot, o provocare: în anumite regiuni zăpada depășește un metru |…